full screen background image

Festivalul literar “Mihai Eminescu”, la ediția a XXX-a

Festivalul literar “Mihai Eminescu” își propune să omagieze și să promoveze imaginea poetului național Mihai Eminescu. Este un festival cu tradiție care, în fiecare an, oferă manifestări de înaltă ținută. Anul acesta, din cauza situației sanitare speciale la nivel național, provocată de pandemia de coronavirus, se va desfășura doar online, într-o singură zi, respectiv vineri, 15 ianuarie. Premiul acordat în acest an va fi Premiul de excelență „Mihai Eminescu” pentru cea mai bună carte de exegeză eminesciană publicată în anul 2020. Premiul este acordat de către organizatori și de către Societatea Scriitorilor Bucovineni, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”. Un juriu prestigios va selecta toate cărțile apărute pe parcursul anului 2020 și va nominaliza cartea cea mai bună. Valoarea premiului este de 2.000 de lei.   Programul Festivalului – Vineri, 15 ianuarie 2021: ora 10 :00 – depunerea de coroane la bustul lui Mihai Eminescu din municipiul Suceava; Ora 13:00 – depunerea de coroane la bustul lui Mihai Eminescu din incinta Mănăstirii Putna. Premiul Național ”Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană va fi anunțat, on-line, în jurul orei 14.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments