full screen background image

Echipa de fotbal Bucovina Rădăuţi şi-a reluat pregătirile

Joi, 14 ianuarie, componenții echipei de fotbal CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI s-au reunit, la Stadionul Municipal din Rădăuți, în vederea reluării pregătirilor pentru returul campionatului Seriei I a Ligii a treia la fotbal. Douăzeci și șapte de jucători au fost prezenți sub comanda antrenorilor Iulian Ionesi, Dragoș Tătar și Cristi Butnariu. Printre aceștia, ca noutăți, au fost câțiva juniori de perspectivă, dar și fostul căpitan al echipei, Vasile Vitu, care și-a reziliat contractul cu Foresta Suceava și se pregătește alături de fotbaliștii rădăuțeni. Deocamdată, niciun fotbalist care a activat în prima parte a campionatului nu a părăsit lotul. Pentru CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI urmează o perioadă de pregătire pe plan local, timp în care intenționează să facă un cantonament, tot la Rădăuți. Pe parcursul perioadei de pregătire fotbaliștii rădăuțeni au programate 12 meciuri amicale, în compania unor adversari ca Aerostar Bacău, Juniorul Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț, Șomuz Fălticeni, Hușana Huși, precum şi a juniorilor de la LPS Suceava și FC Botoșani. Antrenorul Iulian Ionesi a declarat că este încrezător în șansele echipei pe care o pregătește, ca la finalul campionatului CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI să poată participa la barajul de promovare în liga a doua. Totodată, el a declarat că, în urma meciurilor de pregătire, se va decide asupra lotului de jucători cu care va aborda returul de campionat. CSM BUCOVINA RĂDĂUȚI va începe sezonul competițional pe 13 martie, în deplasare, împotriva echipei CSM PAȘCANI. Foto: Cristian Plosceac
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments