În perioada 4 – 9 ianuarie 2021, în condițiile sărbătoririi religioase Sf Ioan, Bobotează dar și Crăciunul de Rit Vechi, au fost intensificate activitățile de verificare a modului de respectare a interdicțiilor impuse în condițiile stării de alertă. Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, unitățile de cazare și unitățile turistice, restaurante, pensiuni dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Astfel, în perioada respectivă, polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 308 societăți comerciale şi peste 100 de mijloace de transport, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 251 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 61.450 de lei. Totodată, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 7.728 de persoane. Au fost intensificate instruirile cu administratorii de unități turistice și hoteliere, fiind prezentat cadrul legal dar și sancționator în cazul nerespectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Reprezentanții tuturor unităților turistice și de cazare, precum și ai restaurantelor au fost instruiți cu privire la interdicția de organizare a evenimentelor private. Urmare a acțiunilor preventive desfășurate nu au fost înregistrate evenimente deosebite, cazurile de încălcare alegii fiind izolate. Au fost identificate și situații de încălcare a legii, polițiștii aplicând sancțiuni contravenționale și reinstruind cetățenii cu privire la necesitatea respectării normelor de protecție Covid19. Pe 8 ianuarie, orele 18:00, polițiștii angrenați în planul de măsuri privind verificarea persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu în contextul prevenirii și combaterii răspândirii virusului COVID19, cu ocazia verificării efectuate la domiciliu au constatat că un bărbat, de 35 de ani, din comuna Cornu Luncii, sat Sasca Mică, nu a respectat măsura izolării la domiciliu. Acesta nu a fost găsit la domiciliul său, deși avea cunoștință de faptul că trebuie să stea în izolare, conform deciziei Direcție de Sănătate Publică. Bărbatul a fost sancționat conform art. 65 lit i din Legea 55/2020, cu amendă de 1.000 de lei. Tot la data de 8 ianuarie 2021, orele 01:00, patrula de serviciu din cadrul SPR 7 Mălini a oprit pentru control în comuna Mălini, autoturismul condus de către un bărbat, de 26 de ani, din localitate. Cu ocazia controlului documentelor, polițiștii au constatat faptul că cel în cauză emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât bărbatul nu avea declarație pe proprie răspundere cu privire la motivul deplasării în afara locuinței în intervalul 23:00-05:00, acesta a fost sancționat conform Lg.55/2020 cu suma de 500 de lei, iar pentru faptul că nu avea asupra sa documentele personale a fost sancționat contravențional conform Hg. 1391/2006 cu suma de 870 de lei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. „Măsurile impuse prin norme legale, trebuie în continuare respectate, iar perioada în care acestea rămân valabile este în strânsă legătură cu comportamentul responsabil al tuturor cetățenilor. Atragem atenţia cu privire la continuarea adoptării unui comportament precaut şi vă îndemnăm să nu vă expuneţi la riscuri, să păstraţi distanțarea fizică și să purtaţi masca de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise. De asemenea, respectaţi interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private, iar după ora 23.00 deplasaţi-vă doar justificat.”, au transmis poliţiştii suceveni.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Peste 250 de sancţiuni aplicate de poliţiştii suceveni, în perioada 4-9 ianuarie, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Sars-Cov-2
Peste 250 de sancţiuni aplicate de poliţiştii suceveni, în perioada 4-9 ianuarie, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Sars-Cov-2
ian. 10, 2021
TAGaplicate ianuarie măsurilor nerespectarea pentru perioada peste poliţiştii prevenire răspândirii sancţiuni SARSCOV2 suceveni
Articolul anteriorCoronavirus Suceava: 1.231 de cazuri în evoluție. 348 de persoane internate în spitale
Articolul următor77 de noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 16.634