Principalele universități din România solicită Guvernului o serie de măsuri necesare în domeniul învățământului și cercetării și propun elaborarea, sub patronajul Preşedintelui României, a unui document privind reforma sistemului care să fie agreat şi semnat de toate partidele politice parlamentare până la sfârşitul anului. Într-un comunicat al Consorţiului Universitaria, din care fac parte Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara, sunt enumerate și detaliate mai multe măsuri legate de dezvoltarea cercetării şi învăţământului superior. Ce solicită rectorii celor cinci universități: „1. Finanţarea cercetării ştiinţifice, a creaţiei universitare şi a performanţei sportive în universităţi a. Implementarea unui nou program şi a unei linii distincte de finanţare a cercetării ştiinţifice, a creaţiei universitare şi a performanţei sportive dedicate universităţilor cu performanţe reale în domeniul cercetării la nivel naţional şi internaţional, măsurabile prin indicatori de impact utilizaţi şi la nivel internaţional. b. Finanţarea din fondurile alocate Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării a proiectelor şi infrastructurii de cercetare din universităţi, printr-un mecanism similar programului „Nucleu”. 2. Reprezentarea echitabilă, proporţională cu numărul de studenţi şi cadre didactice, a tuturor universităţilor, tipurilor de universităţi (comprehensive, de medicină, de artă etc.) şi tuturor domeniilor de studii majore (domeniile sociale, umaniste, vocaţionale etc.) în toate structurile consultative şi decizionale din domeniile învăţământului superior şi al cercetării. a. Reprezentarea în consiliile şi birourile de conducere CNFIS, CCCDI, CEMU, CNSPIS, CNBU, CNECSDTI, CNCS etc. să fie asigurată cu locuri distincte şi cu respectarea principiului proporţionalităţii de reprezentare, pe tipuri de universităţi şi pe domenii. b. Procesele de selecţie a conducerilor instituţiilor menţionate anterior trebuie fundamentate pe principiul meritocraţiei şi bazat pe programele lor manageriale, şi nu pe apartenenţa (doar) la anumite domenii de studii, tipuri de universităţi sau grupuri de interese. c. Reprezentarea proporţională a universităţilor în Consiliul Naţional al Rectorilor cu 1 reprezentant (1 vot) la 3-5 mii de studenţi înmatriculaţi şi stabilirea în consecinţă şi a unei cotizaţii diferenţiate. 3. Îmbunătăţirea sistemului de acreditare a universităţilor şi programelor de studii şi de evaluare a calităţii în cercetare şi în învăţământul superior. a. Alinierea sistemului educaţional românesc la sistemul internaţional de clasificare a domeniilor de studii ISCED. b. Evaluarea urgentă a studiilor doctorale (domenii, şcoli, IOSUD). c. Analiza şi îmbunătăţirea reglementărilor privind selecţia membrilor şi funcţionarea ARACIS (ex: OM 5751/2015) pentru a asigura o bună reprezentare a specialiştilor şi a membrilor comunităţilor academice, bazată pe principiul meritocraţiei şi al reprezentării, precum şi pentru evitarea disfuncţionalităţilor, a formalismului birocratic şi a lipsei profesionalismului şi a echidistanţei în procesul de evaluare. 4. „Redesenarea” hărţii învăţământului superior românesc, printr-o clasificare a universităţilor în funcţie de misiunea asumată şi de anvergura lor internaţională. a. Elaborarea unei metodologii de clasificare a universităţilor şi ierarhizare a programelor de studii în urma unei dezbateri ample cu toţi actorii interesaţi. b. Promovarea internaţionalizării, dimensiunii globale a învăţământului superior românesc, prin susţinerea financiară distinctă şi consistentă a universităţilor cu relevanţă internaţională reală (membre în alianţele universitare recunoscute de Comisia Europeană, prezente în topurile internaţionale, care au proiecte asumate credibile de a deveni „world-class universities”). Această susţinere financiară trebuie însoţită şi de o politică fermă de eliminare a reglementărilor care împiedică integrarea universităţilor din România în programe educaţionale de cooperare europeană. Reluarea elaborării metarankingului universitar de către Ministerul Educaţiei şi sprijinirea suplimentară, mai ales din punct de vedere financiar, a celor mai performante universităţi din România pentru a avansa în topurile internaţionale. c. Stimularea (inclusiv financiară) creării de universităţi metropolitane pentru o utilizare mai eficientă a resurselor şi o creştere a performanţei. Încurajarea inclusiv a consorţiilor dezvoltate în comun de universităţi cu parteneri externi (companii private, institute de cercetare). 5. Revizuirea sistemului de finanţare a universităţilor a. Revizuirea sistemului de indicatori şi coeficienţi de finanţare pe student a programelor de studii pe baza de analiză a costurilor realizată de experţi independenţi şi de benchmarking cu sisteme de finanţare din alte ţări europene. b. Lansarea unor proiecte punctuale de finanţare pe programe de studii strategice pentru interesele culturale şi socio- economice ale României, dar pentru care nu există o cerere şi finanţare adecvate (e.g. în domeniul ştiinţelor, limbilor clasice etc.) şi care nu pot funcţiona eficient şi sustenabil prin finanţarea de bază. Proiectul recent de finanţare a studiilor universitare de masterat didactic este un bun model ca punct de plecare. c. Majorarea coeficienţilor de cost pentru programe cu dublă specializare, unde standardele ARACIS impun un volum mărit al activităţilor didactice şi trecerea din anul universitar 2021-2022 la programe de studii cu durata 4 ani pentru acestea, în baza unei analize făcute prin raportare la programe similare din ţări ale Uniunii Europene. d. Scoaterea veniturilor proprii ale universităţilor din calculul deficitului public naţional, permiţând astfel universităţilor realizarea de investiţii necesare pentru menţinerea competitivităţii. 6. Promovarea meritului şi performanţei, dar şi a incluziunii şi echităţii în rândul studenţilor, printr-un sistem coerent de suport constând în: a. burse de performanţă, de merit şi burse sociale; b. finanţare publică a studiilor; c. împrumuturi garantate public acordate tinerilor pentru studii; d. locuri de cazare de calitate în cămine studenţeşti/sprijin pentru locuire; e. acces la masa pregătită în cantine universitare; f. consiliere academică şi în carieră adecvate. 7. Crearea unui mecanism de monitorizare a parcursului profesional al absolvenţilor şi realizarea interoperabilităţii tuturor platformelor electronice de gestiune a elevilor, studenţilor şi absolvenţilor (SIIIR, REI, ANS, RMUR, REVISAL etc.) şi includerea ratei reale de angajabilitate între indicatorii de performanţă. 8. Întărirea autonomiei universitare, concomitent cu promovarea democraţiei academice şi a culturii participării, printr-un set de principii şi reguli ce vor promova, de la nivelul departamentelor şi până la vârful universităţii, libertatea de gândire şi de exprimare, votul democratic şi evitarea abuzurilor, a nepotismului şi a altor practici nedemocratice.” „Pentru ca aceste măsuri şi altele specifice educaţiei şi cercetării, să fie agreate şi implementate la nivel naţional fără a fi ulterior chestionate şi modificate, propunem elaborarea sub patronajul Preşedintelui României a unui document privind reforma educaţiei şi cercetării în România, document care să fie agreat şi semnat de toate partidele politice…
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Universitățile propun Guvernului o serie de reforme și cer un pact agreat de toate partidele parlamentare, sub patronajul Președintelui României
Universitățile propun Guvernului o serie de reforme și cer un pact agreat de toate partidele parlamentare, sub patronajul Președintelui României
ian. 08, 2021
TAGagreat guvernului pact parlamentare partidele patronajul președintelui propun reforme româniei serie toate universităţile
Articolul anterior33 dintre cei 41 de angajaţi ai Prefecturii Suceava se vor vaccina împotriva COVID-19
Articolul următorAUDIO | VIDEO | FOTO | Polițiștii și-au cerut drepturile în stradă