full screen background image

Costel Alexe, la DNA: „Sunt nevinovat, îmi doresc finalizarea cât mai rapidă a acestui demers judiciar”

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a ajuns, joi, 7 ianuarie, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a da declaraţii în dosarul în care este suspectat de luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă. După aproximativ o jumătate de oră, el a plecat de la DNA. Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a declarat la ieşirea din DNA că este nevinovat, adăugând că îşi doreşte finalizarea „cât mai rapidă” a cercetărilor în acest caz. „Voi veni ori de câte ori va fi nevoie pentru a da declaraţii. Am luat act de solicitarea domnului procuror. Îmi doresc finalizarea cât mai rapidă a acestui demers judiciar, pentru că sunt nevinovat”, a precizat Costel Alexe, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis marţi procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului Costel Alexe. Luni, DNA a cerut Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a lui Costel Alexe într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments