Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din R. Moldova, în bagajul căruia au descoperit un certificat de competenţă profesională fals. În data de 4 ianuarie 2021, în jurul orei 17.46, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat ca pasager într-un autocar, cetățeanul din R. Moldova M.V., în vârstă de 44 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit, ascuns în bagajul personal al lui M.V., un certificat de competenţă profesională, pe acesta fiind imprimată propria fotografie. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul descoperit la control în schimbul sumei de 50 euro şi intenţiona să-l folosească în vederea găsirii facile a unui loc de muncă. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași I.T.P.F. Iaşi: Certificat de competenţă fals, cumpărat cu 50 de euro, descoperit la controlul de frontieră
I.T.P.F. Iaşi: Certificat de competenţă fals, cumpărat cu 50 de euro, descoperit la controlul de frontieră
ian. 05, 2021
Articolul anteriorNominalizări la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, ediția 2021
Articolul următorNoul spital modular ATI de la Piatra-Neamț are finalizată partea de proiectare