full screen background image

Activitatea municipalității ieșene a revenit la normal. Toate impozitele și taxele, inclusiv cele aferente anului 2021, se încasează în regim de program normal

Activitatea Primăriei Municipiului Iași, ca și a direcțiilor, societăților comerciale și instituțiilor subordinate a revenit la normal luni, 4 ianuarie 2021, după minivacanța acordată cu ocazia Anului Nou. Peste 80% dintre angajații Primăriei Municipiului Iași au revenit la serviciu, o mică parte beneficiind în continuare de concedii de odihnă sau medical. „Am început în condiții normale treaba în acest nou an și, împreună cu colegii mei din Primărie, suntem mobilizați, concentrați și dornici să atingem scopurile propuse și asumate în fața ieșenilor. Pe lângă activitățile curente, obiectivele cele mai importante ale acestui an țin de continuarea și finalizarea proiectelor de dezvoltare locală și regională deja începute, precum și de demararea unor proiecte noi, cu impact pozitiv pentru orașul și regiunea noastre. În perioada imediat următoare, așa cum am făcut în ultimii cinci ani, vom demara consultările publice pentru elaborarea bugetului local pe acest an, dar și o serie de discuții cu partidele reprezentate în Consiliul Local pentru stabilirea de comun acord a unor proiecte relevante pentru comunitate. De asemenea, vom sprijini cu toate mijloacele care ne stau la îndemână organizarea în cele mai bune condiții a campanei de vaccinare împotriva noului coronavirus, astfel încât să putem relua în condiții cât mai sigure și cât mai repede posibil activitățile economice, dar și cele sociale obișnuite. Sper ca acest an să fie cu adevărat anul redresării economice atât pentru Regiunea Nord-Est, cât și pentru întreaga țară, iar pentru aceasta vom încerca, prin proiecte solide și de impact, să atragem cât mai multe fondurile europene disponibile din acest an”, a declarat primarul Mihai Chirica. În context, în cursul zilei de luni, 4 ianuarie 2021, municipalitatea ieșeană a fost informată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est că proiectul cu titlul „Institutul de Cercetare Avansată a Creierului Iași (iBRAINS)” a fost declarat admis și selectat în portofoliul de proiecte al Strategiei de Cercetare și Inovare pentru Specializare Inteligentă a Regiunii Nord – Est. *** În altă ordine de idei, începând cu data de luni, 4 ianuarie 2021, toate impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului local, inclusiv cele aferente anului 2021, se încasează în regim de program normal, respectiv de luni până vineri între orele 8.30 și 16.30, cu excepţia zilei de joi, când programul este între orele 8.30 și 18.30. Plata se poate face la ghișee în numerar sau cu cardul, atât la Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale (bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 11), cât şi la centrele de cartier situate astfel: – Tătărași, strada Vasile Lupu nr. 82, telefon 0232.277.310; – Nicolina, strada Petre Țuțea nr. 2, telefon 0232.227.517; – Păcurari, șoseaua Păcurari nr. 34, telefon 0232.276.787; – Alexandru cel Bun, strada Tabacului nr. 1, telefon 0232.253.160; – Frumoasa, bulevardul Poitiers nr. 20 – 22, telefon 0232.223.031; – ghișeul din clădirea situată în șoseaua Națională nr. 43, telefon 0232.264.246. În contextul epidemiologic actual se recomandă ȋn continuare ca plata impozitelor şi taxelor locale să fie făcută online, fie prin Sistemul Naţional Electronic de Plată Online www.ghiseul.ro, fie prin e-commerce de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi, www.primaria-iasi.ro, meniul Taxe Online. Pe www.ghiseul.ro există două modalităţi de plată: 1. plata fără autentificare: nu sunt necesare date de acces, pot fi plătite doar taxele şi impozitele al căror cuantum este deja cunoscut; 2. plata cu autentificare: sunt necesare date de acces (utilizator şi parolă); datele se pot obţine online, prin completarea formularelor şi a datelor unui card bancar valabil al contribuabilului. Autentificarea pe www.ghiseul.ro se face direct pe site. Pentru plata de pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi, www.primaria-iasi.ro, meniul Taxe Online, se transmite o cerere la sediul central al instituţiei sau la informatii@primaria-iasi.ro. Cererea trebuie să fie ȋnsoţită de copia cărţii de identitate, adresa de e-mail şi numărul de telefon. Ulterior vor fi expediate prin e-mail datele de autentificare (utilizator şi parolă). Plata se poate efectua şi prin virament prin Trezoreria Municipiului Iaşi, beneficiar Municipiul Iaşi (persoană juridică de drept public), cod fiscal 4541580. Conturile IBAN în care se pot efectua plăți sunt afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iaşi și pot fi văzute accesând adresa www.primaria-iasi.ro -> Transparență -> Acte de interes public -> Conturile IBAN ale Municipiului Iași valabile în anul 2020.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments