Senatorul Maricel Popa, președinte PSD Iași și fost președinte al Consiliului Județean (CJ) Iași, îi cere președintelui Klaus Iohannis încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, în prezent președinte al CJ Iași. Declarația a fost făcută în contextul în care Direcţia Naţională Anticorupţie solicită încuviinţarea urmăririi penale a lui Costel Alexe, pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi cerut de la managerul unui combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi monitorizarea măsurilor luate pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme. De asemenea, în același context, senatorul Maricel Popa îi solicită lui Costel Alexe demisia din fruntea CJ Iași, acesta fiind „singurul gest onorabil pe care poate să-l mai facă față de ieșeni”. Senatorul PSD Maricel Popa: „Încă din campania electorală am scos la iveală o serie de nereguli ale lui Costel Alexe, inclusiv dovezi de incompetență. Toate aceste lucruri pot fi acum confrimate de DNA. Nu pot să spun decât atât: Am încredere în Justiție. Președintele Iohannis trebuie să încuviințeze cererea de începere a urmăririi penale, iar Costel Alexe trebuie să-și dea imediat demisia din funcția de președinte al Consiliului Județean. Ne-a păcălit pe toți. Face de rușine un întreg județ”, a declarat senatorul PSD Maricel Popa. Pe de altă parte, Costel Alexe a declarat prin intermediul unui comunicat de presă că are încredere în actul de justiție. „Am aflat cu surprindere și am luat act de comunicatul Direcției Naționale Anticorupție privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea. Vreau să precizez următoarele: Am încredere în actul de justiție și îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut și nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii. Nu voi face nicio referire publică la această situație în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzațiile care îmi sunt aduse și voi oferi toată cooperarea și transparența mea în fața organelor judiciare.” Vă recomandăm să citiți și: DNA cere încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Costel Alexe Cel mai performant robot existent în lume pentru chirurgia spinală se află la Iași. Un tânăr accidentat grav la coloană a putut să meargă a doua zi după operaţie
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași AUDIO | Maricel Popa, referitor la cazul Alexe: „Președintele Iohannis trebuie să încuviințeze cererea de începere a urmăririi penale”
AUDIO | Maricel Popa, referitor la cazul Alexe: „Președintele Iohannis trebuie să încuviințeze cererea de începere a urmăririi penale”
ian. 04, 2021
TAGAlexe audio cazul cererea începere încuviințeze iohannis penale popa preşedintele referitor trebuie urmăririi ”Maricel
Articolul anteriorRădăuţenii pot plăti taxele si impozitele locale începând cu 11 ianuarie
Articolul următorÎntrerupere parţială a alimentării cu apă, marţi, în Fălticeni