Rectorii celor cinci universităţi de stat din Iaşi au semnat o scrisoare deschisă prin care solicită respectarea legii privind aprobarea obiectivului de investiţii „Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni”. Documentul, care a fost trimis la Bruxelles, a fost semnat de rectorii Dan Caşcaval (Universitatea Tehnică), Gerard Jităreanu (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”), Tudorel Toader (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), Viorel Scripcariu (Universitatea de Medicină şi Farmacie) şi Aurelian Bălăiţă (Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”). Reprezentanţii celor cinci instituţii de învăţământ superior din Iaşi solicită prin intermediul acestei scrisori finanţarea şi execuţia integrală a Autostrăzii Unirii: Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni. Mai exact, semnatarii solicită respectarea legislaţiei existente – Legea L291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, dar şi HG 666/2016 – Master Planul General de Transporturi, la finanţarea cu prioritate şi la demararea execuţiei integrale a Autostrăzii A8. „Este convingerea noastră că, alături de autostrada A7 care asigură conectivitatea pe axa Nord-Sud, autostrada A8 de la Iaşi la Târgu Mureş reprezintă o componentă strategică pe axa mediană Est-Vest, fără de care dezvoltarea economică a Regiunii Nord-Est a României şi atenuarea uriaşelor decalaje faţă de celelalte regiuni ale Uniunii Europene nu sunt posibile. Acest punct de vedere este susţinut şi de prezenţa acestor două obiective majore de investiţii pe coridoarele de transport TEN-T CORE, precum şi de includerea lor în Master Planul General de Transport al României”, au precizat reprezentanţii celor cinci universităţi în scrisoarea deschisă. Rectorul Universităţii Tehnice din Iaşi, Dan Caşcaval, a declarat că era momentul ca universităţile să îşi afirme implicarea în viaţa socială şi economică a oraşului şi că „în demersul lor nu există nicio valenţă politică, ci o dorinţă reală a tuturor ca acest obiectiv de investiţii să fie dus la bun sfârşit”. „Iniţiativa colegilor mei materializează, în fapt, dorinţa firească, acută şi vitală pentru dezvoltarea Moldovei în ansamblu şi a Iaşiului, centru universitar şi cultural. Am discutat în prealabil conţinutul scrisorii transmise Comisiei de specialitate a Consiliului Uniunii Europene deoarece am dorit ca printre aspectele conţinute, foarte pertinente, să nu existe valenţe politice care să implice universităţile ieşene”, a mai spus rectorul Dan Caşcaval.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Scrisoare deschisă privind necesitatea construirii autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, trimisă la Bruxelles de rectorii celor cinci universităţi din Iaşi
Scrisoare deschisă privind necesitatea construirii autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, trimisă la Bruxelles de rectorii celor cinci universităţi din Iaşi
dec. 30, 2020
TAGautostrăzii bruxelles celor cinci construirii deschisă iaşi mureş necesitatea privind rectorii scrisoare trimisă UngheniIaşiTârgu universități
Articolul anteriorSfaturi pentru prevenirea situațiilor de urgență în noaptea dintre ani
Articolul următorIncendiu pornit de la o lumânare