full screen background image

Toate clădirile care se vor construi din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape zero

Toate clădirile care vor fi construite începând cu anul 2021 trebuie să respecte un standard de consum aproape de zero, asigurat în mare parte din surse regenerabile, potrivit unui comunicat al organizaţiei România Eficientă, remis, marţi, AGERPRES. Finalul de an aduce o schimbare majoră în sectorul clădirilor noi private, fie că vorbim de locuinţe individuale, blocuri multifamiliale, clădiri de birouri sau alte tipuri de spaţii. Astfel, în România, la fel ca în toate celelalte state membre ale Uniunii Europene, clădirile pentru care recepţia la terminarea lucrărilor se efectuează în baza unei autorizaţii de construire emise începând cu 31 decembrie 2020 trebuie să respecte standardul nZEB (nearly zero energy building), adică să aibă un consum de energie aproape egal cu zero, asigurat în mare parte din surse regenerabile de energie, dar şi printr-un grad ridicat de eficienţă energetică. Pentru clădirile publice, această obligaţie era deja valabilă încă de la finalul lui 2018. Ce înseamnă o clădire cu un consum de energie aproape egal cu zero? Deşi nu există o definiţie unitară la nivel european, vorbim despre o clădire cu performanţă energetică foarte ridicată, care are o reducere substanţială a consumului de energie pentru servicii energetice. „Simplu spus, fără să ai nicio diminuare de confort termic, cantitatea de energie necesară a fi consumată în clădire este mai mică cu cel puţin 60% faţă de o clădire obişnuită, iar un procent important din consumul de energie trebuie să provină din surse regenerabile (energie fotovoltaică sau eoliană), pompe de căldură sau agent termic din sistemul centralizat de încălzire, în perspectiva eficientizării şi decarbonării acestuia”, explică Radu Dudău, director al Energy Policy Group (EPG) şi coordonator al proiectului România Eficientă. În legislaţia naţională, clădirea al cărei consum de energie este aproape egal cu zero este acea „clădire cu o performanţă energetică foarte ridicată, la care necesarul de energie pentru asigurarea performanţei energetice este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut şi este acoperit în proporţie de minimum 30% cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la faţa locului sau în apropiere, pe o rază de 30 de km faţă de coordonatele GPS ale clădirii, începând cu anul 2021”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments