full screen background image

75 de cadre medicale s-au vaccinat ieri, la Iași, fără efecte adverse

75 de cadre medicale s-au vaccinat ieri, la Iași, fără a avea efecte adverse. Primul vaccinat a fost dr. Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase, urmat de celelalte cadre medicale, printre care și fostul manager, Carmen Dorobăț. „Este un moment istoric pentru cadrele medicale care din acest moment vor lucra cu mai multă libertate psihologică şi va exista o calitate mai bună a actului medical, un moment istoric şi în ceea ce priveşte protecţia propriilor familii, un moment istoric pentru omenire. Sperăm că acesta este «începutul sfârşitului» pentru că înseamnă că, treptat, nu ne putem aştepta să se întâmple peste noapte, va scădea numărul de cazuri. Sperăm să fie spre final această pandemie, care va exista în continuare, dar nu ca până acum, în valuri. Sperăm să se topească aceste valuri şi să putem gestiona mai uşor toate cazurile care apar”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ. Vaccinarea cadrelor medicale va continua și în următoarele zile, deși tranșa a doua va întârzia cu o zi.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments