full screen background image

Blocul Naţional Sindical solicită revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Blocul Naţional Sindical solicită revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, considerând că documentul nu identifică şi nu abordează vulnerabilităţile sociale ale României, abordând prepondenrent componenta economică. ”Din punctul nostru de vedere nu este important doar să trimitem primii PNRR la Comisie. Este mult mai important ca acesta să fie elaborat în mod corect, echilibrat şi asumat la nivelul întregii societăţi. Considerăm că în elaborarea PNRR este nevoie de o mai bună echilibrare în abordarea investiţiilor, între interesul economic şi cel social. În acest moment în opinia noastră PNRR este complet dezechilibrat în favoarea componentei economice şi ca de obicei oamenii aproape că nu contează.  Investiţiile în resursele umane sau infrastructura destinată sprijinirii grupurilor vulnerabile, precum şi măsuri de sprijin pentru integrarea acestora în societate lipsesc complet din viziunea PNRR. PNRR nu identifică şi nu abordează vulnerabilităţile sociale ale României, o opţiune ce în opinia noastră nu se poate dovedi sustenabilă pe termen mediu şi lung”, susţin sindicaliştii. În opinia BNS, PNRR ar trebui să reflecte agenda naţională viitoare a României pentru reforme şi investiţii, concepute în conformitate cu obiectivele de politică ale UE, axate în jurul tranziţiei verzi şi tranziţiei digitale. Această oportunitate ar trebui maximizată în utilizare, vizând proiecte de investiţii mature ce pot fi finalizate într-o perioadă scurtă de timp şi în acelaşi timp care să antreneze coeziune economică, socială dar şi regională. ”Tocmai de aceea am analizat documentul lansat de Guvern în consultare publică şi vom anunţa duminică principalele probleme identificate dar şi propuneri de îmbunătăţire a documentului. Din punctul nostru de vedere construcţia PNRR trebuie să plece de la identificarea unui set de nevoi iar ulterior să se asigure prioritizarea şi alocarea acestor nevoi pe sursele de finanţare disponibile”, spun sindicaliştii. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, lansat oficial la sfârşitul lunii noiembrie, este un document strategic, care prevede investiţii şi refome, structurat pe 12 domenii prioritare, respectiv: sănătate, educaţie, digitalizare şi securitate cibernetică, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecţia mediului, energie, eficienţă energetică, mobilitate urbană, mediu de afaceri şi antreprenoriat, cercetare-inovare, precum şi creşterea capacităţii de rezilienţă în condiţii de criză în domeniul sanitar şi alimentar. Aceste domenii sunt grupate pe trei piloni principali ai Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi anume: I – Tranziţia Verde şi combaterea schimbărilor climatice; II – Serviciile Publice, dezvoltarea urbană şi valorificarea patrimoniului şi, nu în ultimul rând, III – Competitivitate economică şi rezilienţă. Parlamentul European şi Consiliul UE au ajuns la un acord asupra Mecanismului European de Rezilienţă şi Redresare, care va aduce în România peste 30 de miliarde de euro, conform europarlamentarilor români.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments