full screen background image

În ultimul an, peste 8.300 de spectatori au vizionat filme la Cinema Ateneu

Peste 8300 de spectatori au participat la cele 220 de evenimente organizate în ultimul an de Cinematograful Ateneu. Printre acestea, se numără proiecții de film pentru adulți și copii, proiecții de gală, avanpremiere și transmisiuni de operă sau concerte. „Deschiderea cinematografului a avut loc în octombrie 2017, iar de atunci monitorizăm întreaga activitate în luna octombrie a fiecărui an. Sfârșitul anului 2019 a fost foarte bun pentru noi și se anunța un 2020 promițător, chiar cu creșteri din toate punctele de vedere, dar luna martie ne-a adus această pandemie care ne-a încurcat puțin. Cu toate acestea, publicul cinefil a susținut inițiativele noastre, iar pentru asta le mulțumim”, a menționat Andrei Giurgia, în calitate de șef oficiu film. Chiar dacă restricțiile impuse de autorități au avut un efect negativ asupra activității desfășurate, în perioada octombrie 2019-octombrie 2020 au fost înregistrare încasări de peste 96.500 lei, odată cu vânzarea a peste 7700 de bilete. Colaborarea continuă cu rețeaua de cinematografe Europa Cinemas a adus beneficii importante în dezvoltarea, dar și promovarea evenimentelor organizate. Pentru prima dată la Iași, la finalul anului trecut a avut loc evenimentul European Cinema Night, organizat împreună cu Europa Cinemas și Biroul Europa Creativă – Media România, doi dintre partenerii de încredere ai cinematografului. Tot din categoria evenimentelor speciale, în februarie 2020, spectacolul de balet „Giselle” a fost difuzat de la Palais Garnier, fiind al șaselea spectacol transmis de la Opera din Paris. În aceeași lună, la Sala Unirii (Cinema Victoria) peste 800 de persoane au vizionat în avanpremieră filmul „Colectiv”. Închiderea sălilor de cinema nu a însemnat și suspendarea activității, astfel, în iulie 2020, Cinema Ateneu a venit în fața publicului cu proiecții în aer liber. Peste 300 de spectatori au văzut filme pe terasa acoperiș a Ateneului, la Casa Ghica-Callimachi și Centrul de evenimente Agora. Tot anul acesta, cinematograful a găzduit festivalul Serile Filmului Românesc, prilej cu care spectatorii s-au întâlnit cu invitați speciali în cadrul a opt proiecții de film. Evenimentele cinematografice au fost completate de nume ca Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov, Mihai Gruia Sandu, Dorina Lazăr sau Pavel Bartoș. Rezultatele obținute, chiar și în această perioadă dificilă, nu ar fi fost posibile fără deschiderea și încrederea publicului, care a conștientizat atât nevoia consumului cultural, cât și importanța susținerii cinematografelor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments