full screen background image

FOTO | Digitizarea Fondului Documentar Ipotești

Memorialul Ipotești oferă acces gratuit la fondul său documentar. Accesând rubrica Fondul Documentar Ipotești (http://www.eminescuipotesti.ro/fonduldocumentaripotesti.htm), de pe pagina Memorialului (http://www.eminescuipotesti.ro/), cititorul are acces atât la varianta scanată a textului, cât și la varianta transcrisă și comentată. Punerea în circulație a acestor documente a început în luna octombrie și este rezultatul muncii unei echipe: Liliana Grecu s-a ocupat cu  scanarea și prelucrarea documentelor; Mihaela Anițului – cu descifrarea și transcrierea, menținând ortografia originală, a textelor; Ala Sainenco – cu comentarea și reconstituirea contextului socio-cultural al documentului. Corespondență, fotografii, cărți poștale, acte și documente, manuscrise, note, însemnări, carte rară și publicații de epocă – tot ce formează Fondul  Documentar Ipotești  va fi pus, treptat, la dispoziția publicului larg. Toate aceste piese reconstituie o epocă și întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu, readuc în prim plan personalități și evenimente care, într-un fel sau altul, au avut atingere cu poetul. Unele dintre documente au fost publicate anterior, integral sau  fragmentar, altele sunt inedite. Printre acestea, cititorul va recunoaște sursa de inspirație pentru unele studii biografice, va avea surpriza unor informații sau imagini noi, va putea descoperi caligrafia delicată sau exprimarea reverențioasă specifică secolului XIX. În dorința de a facilita accesul celor interesați la documentul autentic, digitizarea Fondului Documentar a devenit una dintre prioritățile Memorialului, în situația când, pe de o parte, consultarea frecventă a documentelor rare și vechi trebuie limitată în vederea protejării acestora, iar pe de altă parte, deplasarea la Ipotești, ca și deplasarea spre alte fonduri de documente și carte, a devenit dificilă în condițiile pandemiei.    
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments