Ziua Națională a României ne-a găsit separați fizic, fără a ne bucura ca în alți ani de manifestările tradiționale, însă cu multă credință, iubire și speranță în suflete. Simțim românește și poate abia acum, în aceste vremuri dificile, ne dăm seama de sacrificiul pe care înaintașii noștri l-au făcut pentru ca noi astăzi să fim liberi, într-o Românie unită. Ziua Națională a României este cea mai importantă zi pentru toți românii, prin rolul pe care Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 l-a avut pentru desăvârșirea statului național. România este a tuturor și a fiecăruia în parte! De 102 ani, suntem uniți sub aceleași idealuri. De 102 ani, ne-am întregit ca neam și tot de atunci am trecut împreună și prin bune și prin rele. Dar am rămas uniți, iar astăzi, la ceas de imensă sărbătoare pentru românii de pretutindeni, suntem mai aproape unii de alții mai mult ca oricând. Indiferent de vreme și de vremuri, credința, speranța și iubirea sunt repere ale gândirii și simțirii noastre românești. Să ne bucurăm de această zi și să mergem înainte doar cu gândul că în fiecare zi putem face ceva bun pentru semenii noștri. ROMÂNIA, dragă patrie, la mulți ani!
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorAUDIO. Muzeograf dr. Aurica Ichim: „Suntem datori să lăsăm în timp o Românie mare, frumoasă, un popor unit”
Articolul următorRestricții în utilizarea traseelor aglomerate din municipiul Suceava pentru mașinile școlilor de șoferi