Cercetătorii români au prezentat la Salonul de Inventică în anul 2017 un tun de lumină concentrată care, spun ei, are rolul de a proteja Pământul. Invenția a fost deja brevetată. „Este o componentă, un element care într-adevăr previne, dar în același timp poate să își facă utilitatea alimentând cu energie electrică sateliţi”, explică inventatorul Horațiu Șerbescu. Şi nu este singura invenţie care a atras atenţia. Un alt cercetător arată cum bijuteriile se pot transforma în dispozitive medicale. De pildă, o pereche de cercei creaţi pentru a stimula centrii energetici responsabili de sănătatea ochilor. „Un aparat electronic de tipul emițător-receptor care se aplică pe lobul urechii printr-un sistem de clips. (…) Determină o îmbunătăţire a circulaţiei energetice care vizează ochiul şi determină o bună funcţionare a acestuia. Ele sunt din argint”, explică inventatorul. Tot românii au inventat dispozitivul care ne scapă de insomnii. „Intenţia noastră este să diminuăm consumul de medicamente și să echilibrăm corpul prin propriile mijloace”, punctează cercetătorul Marian Velcea. Un cercetător din Timişoara prezintă aparatul care dezinfectează banii. „Am mers la bancă, le-am întrebat pe operatoare cu ce sterilizați bancnotele și zice uitați acolo sticla de spirt. Așadar, m-am gândit să creez sistemul. Dintr-o casă de bani din inox, o lampă germicidală cu UV, cu emisie de ozon și un bloc automat”, arată Remi Rădulescu, cercetător. Cercetătorii s-au gândit şi la ce mâncam. Ciocolată cu lucernă, elixirul din fructe sau jeleul din flori de salcâm sunt câteva reţete noi.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Ce au mai inventat românii în ultimii ani – tunuri care protejează Pământul, dispozitive care ne scapă de insomnii sau aparate care dezinfectează bani
Ce au mai inventat românii în ultimii ani – tunuri care protejează Pământul, dispozitive care ne scapă de insomnii sau aparate care dezinfectează bani
dec. 01, 2020
TAGaparate bani care dezinfectează dispozitive insomnii inventat pământul protejează românii scapă tunuri ultimii
Articolul anteriorAvarie în zona Casa Tineretului. Apa va fi întreruptă astăzi
Articolul următorAUDIO. Muzeograf dr. Aurica Ichim: „Suntem datori să lăsăm în timp o Românie mare, frumoasă, un popor unit”