În ciuda recomandărilor polițiștilor, în fiecare an adulți, dar în special copii, cad victime ale uzului neutorizat de materiale pirotechnice, multe dintre ele cumpărate chiar de către părinți sau cu acordul acestora. Multe dintre obiectele pirotehnice mici pot fi considerate foarte periculoase și vă pot răni sau chiar lăsa invalizi. Astfel de accidente au loc din păcate în fiecare an, în special pe perioada sărbătorilor de iarnă. Încercaţi să vă protejaţi copiii prin a nu mai cumpăra sau manevra petarde sau artificii care le pot pune viaţa în pericol. Întrucât majoritatea incidentelor generate de materialele pirotehnice se petrec în perioada Sărbătorilor de Iarnă, având în vedere riscurile sporite la care sunt expuși în special copiii ca urmare a utilizării unor astfel de materiale, polițiștii acționează permanent pentru identificarea la timp a celor care nu respectă legislația și pun în pericol sănătatea celor mici. Și în acest an, polițiștii au dispus intensificarea activităților de verificare și control în vederea identificării celor care nu respectă legislația specifică. Pe 27 noiembrie, ora 18.45, polițiștii Poliției Orașului Salcea și ai Postului de poliție Dumbrăveni, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Dumbrăveni, au identificat în trafic pe Drumul Naţional 29, un autoturism care avea direcţia de deplasare Suceava către Botoşani. S-a procedat la oprirea vehicului, stabilindu-se că era condus de către un bărbat, de 45 de ani, din județul Botoșani, iar pe bancheta din dreapta, în calitate de pasager a fost legitimat un bărbat, de 56 de ani, din com. Frumușica, jud. Botoșani. S-a procedat la efectuarea unui control al autoturismului, ocazie cu care în portbagajul vehiculului au fost identificate mai multe colete din plastic în care se regăseau articole pirotehnice. Pasagerul de 56 de ani a declarat că el este proprietarul acestora şi le-a cumpărat de la o persoană necunoscută contra sumei de 1.500 de lei. În urma inventarierii s-a stabilit faptul că cei doi transportau cantitatea totală de 1.755 de articole pirotehnice. Cercetările sunt continuate de lucrătorii de poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „efectuare de orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept”. ••• ••• ••• Polițiștii vin cu o serie de recomandări pentru cei care vor să folosească petarde și artificii. Conform legislației în vigoare, „este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.” Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului. Polițiștii mai amintesc că nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii: a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale; b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri; c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie; e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre; f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane; g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri. Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective. Ce riscă cei care nu respectă legea: Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a sancţionării persoanelor care în scopul obţinerii unor venituri facile prin care se eludează legea pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor noştri, poliţia suceveană doreşte implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sesizarea organelor de poliţie a faptelor ce pot constitui ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Articole pirotehnice confiscate de poliţiştii suceveni în urma unui control în trafic
Articole pirotehnice confiscate de poliţiştii suceveni în urma unui control în trafic
nov. 29, 2020
Articolul anteriorPSD Botoșani a inițiat PETIȚIA SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ! Semnează și tu pe site-ul: petitieonline.com/sntatea__prioritate_natională
Articolul următorAu fost recepționate lucrările de restaurare a picturii murale a bisericii „Sfântul Nicolae” din Bălinești