150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, marţi, 1 Decembrie, începând cu ora 11,00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf din Capitală, notează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune. De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorO tânără din Rădăuți, șefa cadeților din cadrul Poliției Londoneze
Articolul următor149 de noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 12.903