Una dintre cele mai senzuale piese care beneficiază și de un videoclip pe măsură se numește KaraMell. Protagoniștii sunt Kamara și Mellina, cărora li s-au alăturat mai mulți prieteni și astfel s-a realizat videoclipul melodiei “KaraMell”. În colaborare cu Sprint Music, producția este una de excepție, regizată, bineînțeles, de Kamara, un real talent în industrie.
Kamara și Mellina se cunosc de foarte mult timp, mai precis de 16 ani de zile și abia acum a venit momentul ca ei doi să colaboreze și pe plan muzical. Iată ce spun au spus artiștii la Viva Flash despre “KaraMell”.
“Ideea de a face o piesă cu Mellina a fost a mea pentru că eu cu Mellina avem o poveste foarte frumoasă și lungă. Drumurile noastre s-au intersectat cu multă vreme în urmă, când ea a venit la noi pentru a dansa, în 2004, când a fost și coregrafă și dansatoare, împreună cu Elena Ghenoiu, în trupa Alb Negru. Ne-am reintersectat și acum e totul foarte frumos. Inspirația a fost foarte frumoasă chiar au fost momente în care am stat atât de apropiați la microfon când am tras piesa încât aveam senzația că dansăm. S-a întâmplat în studioul ei de acasă, acolo am început să lucrăm la piesă atât la instrumental cât și pe linie și i-am trimis ulterior acel demo lui Ralflo, care a îmbunătățit linia, a contribuit la ea și cu ideile lui și totodată a creat și la partea de orchestrație. Din această frumoasă legătură dintre noi a ieșit o frumoasă piesă la care am colaborat cu prietenul și fratele nostru Ralflo, cu care sunt coleg în trupa Alb Negru, în varianta de patru. Videoclipul “KaraMell” l-am filmat într-o locație superbă, Boutique Fruits, și le mulțumim prietenilor noștri care ne-au găzduit. Împreună cu Mellina am avut niște idei suprinzătoare de scenariu pe finalul clipului, care este surprinzător și sunt curios cum vor reacționa oamenii. Am lucrat în postura de regizor pentru acest videoclip, cum o fac în ultima perioadă și D.O.P a fost prietenul meu drag Octavian Lucian. În videoclip apare și regizorul filmului “O secundă”, filmul în care joc alături de Maia Morgenstern, Monica Davidescu, Paul Diaconescu, Claudiu Lupaș, Mihai Pătrașcu, Bianca Tofan, Iulia Bolozan, și mulți alții, un film foarte frumos regizat de Octavian Iacob care apare în videoclipul meu cu Mellina – KaraMell. A fost acolo să dea câteva indicații regizorale pe care le-am apreciat și le-am pus în practică.
Mesajul acestei piese este că oricât de mult am fi noi, să ne impotrivim dragostei, până la urmă ea ne cuprinde și uneori chiar dacă controlul asupra oamenilor își face simțită prezența, sentimentele vor domina întotdeauna. Dragostea este cea care va câștiga întotdeauna, chiar dacă în prima instanță poate să dea senzația că mai și pierde, dar dacă este dragoste adevărată, nu se va duce niciodată, asta este părerea mea. Ce nu a fost dragoste piere, ce e dragoste adevărată, rămâne acolo.
În videoclip apar și alți actori, Ștefan Vlad, Iulia Bolozan, George Ioan Fodor, care apare și în filmul “O secundă”, el este și coach-ul actorilor din film. Eu cred că acest videoclip realizat în familie, în care apare și Ralflo într-un rol episodic, va fi de succes. KaraMell e o piesă cântată în română și franceză, pe alocuri. E primul meu videoclip fără playback, e filmat exact în regim de film”, spune Kamara.
“Ideea piesei a venit de la Kamara, el mi-a propus să facem o piesă împreună. Am început astfel să alegem sunetele, să facem orchestrația, Kamara a făcut linia melodică, a fost o muncă de echipă cu Ralflo și Kamara. Apoi am filmat clipul, care are un sfârșit foarte ciudat și a trebuit să jucăm teatru și asta mi-a plăcut. Mai ales că eu și Kamara am început să facem niște Sketchuri pe TikTok care au prins foarte bine, și pe Facebook, unul având chiar 2 milioane de vizualizări, ceea ce ne bucură foarte mult. “KaraMell” este o piesă senzuală, pozitivă, foarte frumoasă și sperăm să vă intre la inimi. Eu cu Kamara și Andrei Ștefănescu de la Alb Negru mă cunosc de când aveam eu 17 ani, asta înseamnă că de acum 16 ani ne cunoaștem. Eu am dansat în trupa lor, ne știm practic de când eram eu copil. Eu acum am 33 de ani și mi se pare incredibil de cum a trecut timpul. Ne cunoaștem de 16 ani de zile, de o viață de om, și mă bucur că am rămas prieteni. Urmează acum să fac o piesă și cu Andrei Ștefănescu. El încă nu știe dar deja i-am pregătit o piesă”, a completat și Mellina.
Artiștii au un program foarte încărcat și anunță noi proiecte, atât muzicale cât și cinematografice. Mai mult, cum sunt foarte talentați, Kamara și Mellina s-au gândit să facă niște sketch-uri pe care să le posteze pe rețelele sociale și cu care au mare succes.
Ascultă discuția cu cei doi artiști mai jos: