full screen background image

A murit încă un pacient transferat de la Piatra Neamț la Lețcani

Şeful terapiei intensive de la spitalul mobil Leţcani, Florin Roşu, a declarat miercuri, că a murit încă unul dintre cei şase pacienţi cu COVID-19 transferaţi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, în urma incendiului care a avut loc la secţia ATI. Astfel numărul deceselor ajunge la cinci în decursul unei săptămâni. „Este un pacient în vârstă de 68 de ani, care avea multe comorbidităţi”, a declarat dr. Florin Roşu, coordonatorul terapiei intensive de la spitalul mobil din Leţcani. Acesta a spus că starea pacientului transferat de la Neamţ şi care trăieşte este „destul de bună”.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments