În cursul nopții de marți, 24 noiembrie, spre miercuri, 25 noiembrie, în intervalul 21.00 și 6.00, constructorii contractați de municipalitate (asocierea SC Conest – SC Marivila Com SRL) vor face o serie de lucrări necesare pentru racordarea intersecțiilor dintre bd. Chimiei și bd. Prof. Dimitrie Mangeron și dintre Splai Bahlui Mal Drept și rampele Podului Tudor Vladimirescu. Intervențiile constructorilor vor genera o serie de restricții și devieri de circulație rutieră, după cum urmează: • luni, 23 noiembrie, spre marți, 24 noiembrie: pe sensul dinspre Calea Chișinăului spre Bucșinescu și Splai Bahlui Mal Drept circulația se va face pe linia de tramvai; pe traseul Pod Metalurgiei – Bulevardul Chimiei către Pod Tudor Vladimirescu circulația va fi deviată către str. Vasile Lupu, iar accesul riveranilor se va face de pe bd. Chimiei către aleea Vasile Petrescu – aleea Profesor Gheorghe Alexa cu ieșire în bd. Tudor Vladimirescu și obligatoriu dreapta către Bucșinescu; • marți, 24 noiembrie, spre miercuri, 25 noiembrie: traseul bd. Chimiei – bd. Tudor Vladimirescu – Splai Bahlui Mal Drept – bd. Primăverii va fi deviat pe traseul bd. Chimiei – bd. Prof. Dimitrie Mangeron – Podu Roș – bd. Țuțora; pe sensul dinspre Calea Chișinăului spre Bucșinescu și Splai Bahlui Mal Drept circulația se va face pe linia de tramvai. Potrivit reprezentanților Primăriei Iași, lucrările de modernizare a bulevardului Tudor Vladimirescu cuprind următoarele activități: execuția lucrărilor de construcții și instalații aferente liniei de tramvai pe traseul Bucșinescu – bd. Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului (cu o lungime de 2.444 de metri de cale simplă de rulare), reabilitarea celor două peroane din stația Tudor Vladimirescu, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu (pe o suprafață de 1.196 metri pătrați) și construirea a două stații de tramvai. Proiectul general include și achiziționarea a șapte tramvaie. Valoarea totală a proiectului este 114.197.308,33 lei (aproape 24 de milioane de euro), iar suma este asigurată prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Continuă lucrările de modernizare a bulevardului Tudor Vladimirescu din Iași. Intervențiile constructorilor vor genera o serie de restricții
Continuă lucrările de modernizare a bulevardului Tudor Vladimirescu din Iași. Intervențiile constructorilor vor genera o serie de restricții
nov. 24, 2020
TAGbulevardului Constructorilor continua genera iaşi intervenţiile lucrările modernizare restricții serie tudor Vladimirescu
Articolul anteriorPrimăria Suceava continuă ridicarea autovehiculelor abandonate
Articolul următorÎn judeţul Suceava, pregătirile pentru alegerile parlamentare sunt în grafic