full screen background image

Flutur anunţă un proiect cu fonduri europene pentru dotarea cu fose septice a locuinţelor din zonele greu accesibile

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a avut mai multe întâlniri de lucru cu actualii și viitorii parlamentari PNL de Suceava în care s-a discutat despre prioritățile județului Suceava pe următorii 4 ani. Flutur a declarat că a fost făcută și o simulare în ceea ce privește oportunitatea finanțării cu fonduri europene și guvernamentale a unor investiții prioritare pentru suceveni în următorii patru ani. „În aceste zile am aprofundat o temă legată de confortul populației, mai exact cu privire la racordarea la sistemul de canalizare a locuințelor. Trebuie amintit faptul că acum avem în implementare în județ un mare program pe POIM, de un sfert de miliard de euro, pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, care se adresează unei treimi din populația județului Suceava, urmând ca în perioada următoare să deschidem nu mai puțin de 25 de puncte de lucru. Datele arată că atât în județ cât și în țară numărul locuințelor racordate la rețelele de apă este mult mai mare decât a celor racordate la rețelele de canalizare. Se constată un grad scăzut, spre zero, a procentului de racordare la canalizare a locuințelor din zona de munte și zonele greu accesibile.”, a spus Flutur. În acest context, în urma discuțiilor cu parlamentarii și cu viitorii parlamentari liberali, dar și cu Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, s-a convenit elaborarea unui act normativ prin care să se asigure condițiile pentru dotarea cu fose septice a locuințelor din aceste zone greu accesibile, care sunt într-un număr însemnat în județul Suceava. Aceste fose septice vor fi instalate și folosite cu respectarea tuturor cerințelor de mediu, urmând să se acorde asistență tehnică de specialitate, să fie vidanjate de către serviciile specializate ale administrațiilor locale. Estimativ, ar fi vorba de o sumă de 500 de milioane de euro, la nivel național, pentru un proiect cu fonduri europene pentru dotarea cu fose septice a locuințelor din zonele greu accesibile. Un astfel de proiect ar putea fi introdus la finanțare prin Programul de Reziliență. „La o scară mai mică, proiecte pentru astfel de zone au fost implementate de Gheorghe Flutur atunci când era Ministru al Agriculturii, micile ferme fiind dotate cu motocositoare, aparate pentru muls și tancuri de răcire a laptelui. Acest program de dotare cu fose a locuințelor din zonele greu accesibile înseamnă încă un pas în asigurarea condițiilor de confort pentru populație.”, au transmis reprezentanţii PNL Suceava.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments