full screen background image

Informare meteo de ploi, ninsori şi vânt puternic până sâmbătă seara

Meteorologii au transmis o informare meteo de ploi, ninsori şi vânt puternic începând de vineri după-amiaza până sâmbătă seara. Potrivit ANM, în intervalul 20 noiembrie, ora 12:00 – 21 noiembrie, ora 17:00, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării, începând cu regiunile nord-vestice, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 – 20 litri/mp. De asemenea, în toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpaţii Meridionali. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în Transilvania şi local în zonele de deal din Moldova, Muntenia şi Oltenia. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40 – 50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi temporar 60 – 70 km/h, viscolind ninsoarea. La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile, mai precizează ANM.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments