Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, va asigura președinția rotativă a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est până la finele acestui an. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe în sistem videoconferință la care au participat președinții consiliilor județene și reprezentanții consiliilor municipale, orășenești și comunale din fiecare județ al Regiunii Nord-Est. Doina Federovici îi succede în funcție fostului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, care a deținut mandatul de la începutul acestui an. „Mulțumesc pentru încrederea acordată de către colegii, precum și personalului ADR Nord-Est.Obiectivul pe care mi-l asum este să creăm premisele unei dezvoltări durabile în Moldova, pentru că interesul nostru comun este să promovăm județele noastre și să le accelerăm dezvoltarea”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. Funcția de vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est va fi asigurată, în continuare de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est coordonează activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională, urmărește respectarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională și asigură un tratament egal și corect față de toate județele care alcătuiesc regiunea. Printre atribuții se mai regăsesc analiza și aprobarea strategiilor de dezvoltare regională, a criteriilor și priorităților de selectare a proiectelor de dezvoltare regională precum și alocarea și destinațiile resurselor provenite din Fondul pentru Dezvoltare Regională. Totodată, analizează și aprobă proiectele de dezvoltare regionala propuse de Agenția pentru Dezvoltare Regională, propunerilepentru constituirea Fondului pentru Dezvoltare Regională și cele privind contribuțiile la Birourile de Cooperare Transfrontalieră Suceava și Iași. Consiliul pentru Dezvoltare Regională este condus de un președinte și un vicepreședinte, funcții îndeplinite prin rotație pentru câte un mandat de un an de către reprezentanții județelor, desemnați de acestea. Președintele și vicepreședintele trebuie să reprezinte județe diferite.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani Doina Federovici preia președinția Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
Doina Federovici preia președinția Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est
nov. 20, 2020
Articolul anteriorIGSU: Peste 1.400 de misiuni de salvare, în ultimele 24 de ore
Articolul următorRădăuţenii cu pensii mici vor primi tichete electronice pentru servirea de mese calde