Adunarea Generală a Euromontana desfășurată în data de 18 noiembrie 2020, l-a validat în poziția de vicepreședinte pe reprezentatul României, Radu – Adrian Rey, pentru un mandat de 4 ani (2020 – 2024) în cadrul celei mai importante organizații europene care susține și promovează importanța munților, dezvoltarea integrată și durabilă, interesele populației și calitatea vieții în zonele montane. Euromontana este asociația europeană multisectorială pentru cooperare și dezvoltare a teritoriilor montane și cuprinde organizații regionale și naționale montane din întreaga Europă, inclusiv ministere, agenții de dezvoltare regională, autorități locale, organizații agricole, agenții de mediu, organizații forestiere și institute de cercetare. Mai multe detalii pot fi accesate pe site-ul organizației www.euromontana.org România este reprezentată în cadrul Euromontana de mai multe organizații neguvernamentale cum sunt Asociația RoMontana, Forumul Montan din România, Fundația OpenFields, Federația Agricultorilor de Munte, Centrul de Economie Montană CE-MONT sau Centrul de Formare în Agricultură Agrom-Ro, companii private, dar și de Guvernul României prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Agenția Națională a Zonei Montane). “Este o mare onoare atât pentru mine cât și pentru România de a deține pentru următorii patru ani vicepreședinția unei organizații atât de importante la nivel European și le mulțumesc tuturor organizațiilor și instituțiilor din România care mi-au acordat încredere, m-au sprijinit și recomandat pentru această poziție. România are o importantă suprafață montană, cu peste 50% din lanțul Carpatic pe teritorul național, fiind una dintre puținele țări europene care are o Lege a Muntelui, o Strategie de dezvoltare durabilă pentru acest areal și mai multe organizații, instituții guvernamentale și de cercetare-dezvoltare dedicate dezvoltării sustenabile, protejării populației și economiei zonelor de munte. Experiența acumulată în cei peste 15 ani de activitate în societatea civilă românească și europeană, în mediul antreprenorial, guvernamental și academic m-a determinat să fiu mereu conectat la realitățile din teren, mereu atent la nevoile și asteptările reale ale oamenilor, realizând că este imperativă transpunerea cunoștințelor, ideilor și conceptelor, în practică. Am fost implicat prin intermediul asociației RoMontana (al cărei Președinte sunt din anul 2018) și organizației Euromontana în procesul de elaborare a regulamentului european pentru implementarea schemei de calitate “Produs Montan” – România fiind prima țară din UE unde a fost implementată și în elaborarea de către Parlamentul European a unei Rezoluții care a dat oficial startul unei Politici montane în Europa, adoptată în anul 2016, și prin intermediul căreia se dorește coordonarea politicilor și a sectoarelor între regiuni montane diferite (coordonare orizontală) și în cadrul unor regiuni montane individuale (coordonare verticală). România trebuie să fie pregătită pentru această politică din care am avea foarte mult de câștigat și în ultimii ani de activitate am contribuit personal la efortul dezvoltării cadrului național legislativ, strategic și instituțional specific. Voi susține în cadrul Euromontana, printre multe altele, și temele realiste pentru implementarea unei Politici montane în România (aliniată cu politica UE) – care să răspundă mediului și nevoilor de dezvoltare din toate comunitățile din zona Carpaților românești. Voi fi implicat activ și voi încuraja crearea de parteneriate strategice și grupuri de lucru cu organizații și instituții Europene, voi urmări îndeaprope discuțiile ce au loc la nivel european și voi milita pentru implementarea unui parteneriat strategic între Euromontana și Convenția Carpatică, precum și pentru crearea unei Strategii Macroregionale pentru zona Carpaților din care România ar putea beneficia foarte mult, mai ales din punct de vedere al dezvoltării turismului, agriculturii și economiei în general. Voi încerca să stabilesc și un grup de lucru în Parlamentul României (ex. Prietenii Munților – există în Franța, Italia sau Austria) care să reunească reprezentanții județelor preponderent montane din România și care să lucreze pentru interesul acestor zone defavorizate din mai multe puncte de vedere.”, a declarat Radu – Adrian Rey.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Suceveanul Radu – Adrian Rey, vicepreședinte al EUROMONTANA – Organizația Europeană a Regiunilor Montane
Suceveanul Radu – Adrian Rey, vicepreședinte al EUROMONTANA – Organizația Europeană a Regiunilor Montane
nov. 19, 2020
Articolul anteriorUSAMV Iași organizează Simpozionul Științific Studențesc
Articolul următorStart pentru depunerea cererilor de acordare a tichetelor sociale