full screen background image

VIDEO | Medicul Carmen Dorobăț, despre starea pacienților care au fost transferați de la Piatra Neamț la Iași

Toţi cei șase pacienţi care au fost transferaţi sâmbătă, 14 noiembrie, de la Piatra Neamţ la Iaşi se află în acest moment la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Mobil de la Lețcani. Potrivit medicului Carmen Dorobăț, manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, trei dintre ei sunt în stare gravă. „Cei şase pacienţi veniţi de la Spitalul Judeţean Neamţ se află în Terapie Intensivă. Doi dintre ei sunt intubaţi. Per total, trei sunt mai grav. În momentul de faţă sunt evaluaţi. Sunt pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, care din fericire nu au leziuni determinate prin arsură”, spune medicul Carmen Dorobăţ. În momentul de faţă, la Spitalul Mobil de la Leţcani, judeţul Iaşi, mai sunt libere două paturi la Terapie Intensivă. Medicii spun că principala problemă este lipsa locurilor care nu sunt de Terapie Intensivă, dar care au posibilitatea administrării de oxigen. „Va trebui să adoptăm o strategie. Am şi luat măsuri în acest sens, astfel încât să achiziţionăm tehnologie care fie asigură funcţiile vitale până când se eliberează un loc liber la Terapie Intenstivă, fie să reuşim să îmbunătăţim prognosticul pacientului, astfel încât el să nu mai ajungă la Terapie Intensivă”, a conchis Carmen Dorobăţ, manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Directorul DSP Iaşi Vasile Cepoi a declarat că la Spitalul Mobil de la Leţcani vor fi detaşaţi cinci medici şi 15 asistenţi medicali, printre care şi rezidenţi. Au fost momente de coșmar la Spitalul Județean din Piatra Neamț, unde zece bolnavi de COVID în stare gravă au murit sâmbătă seară, 14 noiembrie, într-un incendiu care a cuprins secția de Terapie Intensivă. Puteți citi și: Mesajul președintelui Klaus Iohannis, in urma tragediei din această seară VIDEO| Zece pacienți decedați, după un incendiu violent la secția ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț. Erau bolnavi de COVID intubați  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments