Sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, în luna septembrie a acestui an, fiind de 1,4 ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă din 2019, reiese din datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 13 mai mare în luna septembrie 2020, decât cel înregistrat în septembrie 2019. Potrivit sursei citate, sporul natural negativ s-a accentuat în luna septembrie 2020 faţă de cel din luna septembrie 2019 (-3.937 persoane în luna septembrie 2020, faţă de -2.695 persoane în luna septembrie 2019). Totodată, în luna septembrie 2020, în mediul urban, s-a înregistrat decesul a 11.146 persoane (5.974 bărbaţi şi 5.172 femei), iar în mediul rural decesul a 10.827 persoane (5.885 bărbaţi şi 4.942 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 1.872 persoane în mediul urban (1.092 bărbaţi şi 780 femei) şi cu 1.119 persoane în mediul rural (610 bărbaţi şi 509 femei). Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna septembrie 2020 a fost mai mare cu 1.749 comparativ cu aceeaşi lună din 2019. Numărul persoanelor care au decedat în septembrie 2020 a fost cu 2.991 mai mare faţă de luna septembrie 2019. Datele oficiale evidenţiază faptul că, în luna de referinţă, s-a înregistrat naşterea a 18.036 copii, cu 1.232 mai mulţi copii decât în august 2020. Numărul deceselor înregistrate în luna septembrie 2020 a fost de 21.973, cu 1.196 decese mai puţine decât în luna august 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an a fost de 104, în creştere cu 16 decese sub 1 an. „Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie”, se menţionează în comunicat.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorIncendiu în localitatea Bobeica, cauzat de un cablu electric neizolat
Articolul următorLiceul „Grigore Moisil” din Iași anunță demararea proiectului transnațional „Ursuleții de pluș RO – MD”