În ultimele 24 de ore, au fost emise 39 de mesaje de avertizare a populaţiei prin intermediul sistemului RO-ALERT privind incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi recomandări pentru respectarea regulilor de distanţare şi igienă în judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Constanţa, Harghita, Olt, Sibiu şi Sălaj. „Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. La nivel naţional, pompierii militari au gestionat peste 1.500 situaţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore. Echipajele de salvatori au fost solicitate să intervină la 59 de misiuni de stingere a incendiilor, 1.165 cazuri SMURD (1.164 misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi 1 misiune de descarcerare), 26 misiuni de deblocare sau salvare, precum şi în alte 258 de intervenţii în sprijinul comunităţilor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorVIDEO 2 buldoexcavatoare au ars aseară la Fălticeni
Articolul următor135 de noi cazuri de coronavirus confirmate în judeţul Suceava. Numărul total a ajuns la 8.483