full screen background image

PSD Botoșani: „Diferența dintre candidații PSD și cei ai PNL pentru Parlament: Medici specialiști de talie internațională la PSD și politruci de meserie, trădători și traseiști la PNL”

Președintele executiv al PSD Botoșani, Marius Budăi, care deschide lista la Camera Deputaților a anunțat astăzi că social-democrații au demonstrat că sunt cei mai interesați de rezolvarea crizei medicale în care se află România prin medicii de talie internațională pe care i-au cooptat în echipa de parlamentari pentru mandatul 2020-2024. Alexandru Rafila, medic, profesor universitar, şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Adrian Streinu-Cercel, medic, profesor universitar și cercetător, director al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și Leonard Azamfirei, originar din Botoșani, medic primar de anestezie și terapie intensivă și rector al Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, au ales să reprezinte PSD în Parlamentul României. „PSD este pregătit să guverneze România cu o echipă de specialiști, care să repare în special în domeniul medical, economic și educațional,  tot ce a stricat Iohannis și Orban! Cetățenii pot sa vadă diferența între PSD și PNL, specialiști renumiți în medicină versus politruci de meserie, trădători și traseiști. În timp ce PSD promovează profesioniștii pe listele sale, Dreapta Unită a rămas tributară politicianismului și clientelismului. Este evident că deschiderea PSD și capacitatea de a atrage valori, îi înspăimântă pe adversarii politici și îi determină să reacționeze cu violență verbală”, a declarat Marius Budăi. Liberalii alături de sateliții lor au inițiat campanii disperate de compromitere, astfel încât să-i alunge sau să-i descurajeze pe toți cei care, în actualul context de reformare a PSD, și-au arătat disponibilitatea de a deveni parte a noii echipe și a noii viziunii social democrate. „Este deplorabil ca un partid ca PNL încurajează și promovează impostorii, escrocii, falsificatorii de acte publice, incompetenții, dar face pe intransigentul la adresa unor oameni cu o solidă educație, deplin confirmați profesional de organisme internaționale. PSD își vede de drumul pe care a început de un an de zile, cu specialiști, care au avut performanțe în domeniile în care au activat. Oamenii bine pregătiți și cu bună credință și-au dat seama că PSD este singurul partid care are soluții concrete și care are priceperea să guverneze pentru fiecare român, iar acest lucru îi deranjează pe liberali și pe aliații lor”, a subliniat Marius Budăi.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments