full screen background image

FOTO/Poluare masivă a mediului și unor cursuri și acumulări de apă din județul Botoșani!

Comisarii Gărzii de mediul au descoperit, în urmă cu două zile,  că, de la depozitul la Stăuceni, prin intermediul rețelei pluviale, a fost evacuat levigatul rezultat din depozitarea deșeurilor în cursurile de apă din apropiere. Acesta a ajuns din bazinul de 600 mc, arhiplin, în  canalul de desecare cu evacuare finală în pârâul Burla, apoi în acumularea piscicolă Sulițoaia. O echipă de comisari din cadrul Comisariatului Județean Botoșani a verificat întreaga zonă și a constat: – din corpul depozitului se scurge levigat direct în rigola perimetrală de colectare a apelor pluviale și prin intermediul unui colector din beton, în sistemul de descarcare în trepte, către canalul de desecare cu evacuare finală în pârâul Burla; – levigatul de pe corpul depozitului ajunge întru-un bazin tampon cu volumul de 600 mc, la data controlului acesta fiind plin; – nivelul levigatului în chesonul KS 7 este foarte ridicat, indicând o cantitate mare de levigatului în corpul depozilului; – în zona de deversare a levigatului se simțea un puternic disconfort olfactiv; – unda de levigat a ajuns în acumularea piscicolă Sulițoaia; Reprezentanții SGA Botoșani și APM Botoșani au prelevat probe de apă și au stabilit măsuri, o parte dintre acestea cu caracter urgent: Stoparea evacuării levigatului în cursul de apă Burla. Prelevarea de probe din apa subterană, sol, precum și din cursul de apă ,pe lungimea undei de poluare, cu un laborator acreditat RENAR. Se interzice pomparea levigatului și a concentratului pe corpul depozitului. Decontaminarea factorilor de mediu afectați de deversarea levigatului în cursul de apă Burla. Punerea în funcțiune, la capacitatea proiectată, a stației de epurare a levigatului. Vidanjarea surplusul de levigat și tratarea la o stație de epurare autorizată. Efectuarea unei expertize tehnice în vederea determinăii integrității membranei de hidroizolație a depozitului de deșeuri. Se interzice montarea instalației de captare gaz fără a deține actul de reglementare emis de APM Botoșani. Se va acoperi cu un strat de pământ, cu grosimea de 30 cm, întreg corpul depozitului. În caz de incidente/accidente de mediu se va notifica GNM-CJ Botoșani. Astăzi la ora 10.00 evacuarea levigatului în cursul de apă Burla a fost stopată, iar administratorul Acumulării Sulițoaia a blocat unda de levigat la intrarea în acumularea. Sancțiunile vor fi aplicate în termenul legal.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments