Industria balneară din România a pierdut, în ultima lună şi jumătate, 40 de milioane de euro, iar dacă situaţia va continua, 60% dintre companiile de profil nu vor supravieţui până la finalul anului, atrage atenţia Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES. „De la ultimul apel către autorităţi, din 9 septembrie, industria balneară şi SPA a aşteptat o serie de măsuri din partea acestora. Fie deschiderea fără restricţii a acestui sector de activitate, fie o serie de măsuri menite să evite colapsul industriei, care, aşa cum avertiza OPTBR luna trecută, se află în pragul falimentului, precizând la data respectivă că 60% din companiile de profil nu vor supravieţui în condiţiile actuale, până la finalul anului 2020 (…) Aproximativ 40 de milioane de euro au fost pierdute în decursul a doar o lună şi jumătate, astfel încât fiecare zi de întârziere aduce un prejudiciu imens industriei balneare româneşti, pentru care mult aşteptatele măsuri este posibil să ajungă prea târziu. Deşi numărul de infectări a crescut semnificativ şi în rândul membrilor ESPA (European Spa Association), chiar dacă au apărut şi acolo restricţii în ceea ce priveşte activitatea restaurantelor şi teraselor, bazele de tratament nu au fost restricţionate şi funcţionează în mod normal, influenţate doar de reacţia potenţialilor clienţi. În acelaşi timp, guvernele statelor europene au gândit programe de recuperare post Covid pentru cei vindecaţi, oferind vouchere de sănătate în centrele balneare europene”, susţin reprezentanţii OPTBR.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Industria balneară din România a pierdut în 90 de zile, 40 de milioane de euro
Articolul anteriorColocviul internațional „La Francopolyphonie 2020”, ediția a XV-a, la USV
Articolul următorZiua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei, marcată şi la Suceava