Astăzi, 19 octombrie 2020, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 6.203 persoane declarate vindecate. La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 4 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 9 persoane declarate vindecate. Din totalul celor 594 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 197 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 103 pacienți sunt în zona tampon și 294 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Dintre pacienții diagnosticați Covid-19, 98 prezintă forme medii ale bolii, 25 prezintă forme ușoare, 57 prezintă forme severe şi 17 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (un pacient este ventilat mecanic). Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 327 de paturi libere din care 20 pentru pacienți Covid-19, 212 în sectorul Non-Covid și 95 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil un pat pentru pacienți Covid. De asemenea, sunt 23 de ventilatoare libere, din care 7 pentru pacienți Covid-19. La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 91 de pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 7 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. Persoanele suspecte Covid -19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 63.482, în ultimele 24 de ore fiind testate 138 de persoane. La data prezentului comunicat se află în carantină 672 de persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea în izolare la domiciliu se află 418 de persoane. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2. Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 15 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 25 au câte un caz în evoluție, 32 au sub cinci cazuri în evoluție, 26 au sub zece cazuri în evoluție iar 17 au peste zece cazuri în evoluție. În județ sunt 1.116 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, incidența cumulată a cazurilor de infectare fiind de 1,31 la mia de locuitori În cursul zilei de 18 octombrie 2020, polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 782 de persoane. De asemenea, au fost verificate 182 de societăți comerciale. Au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de 53.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020. Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente. Având în vedere incidența cazurilor de COVID – 19 de 3,28 la mia de locuitori în municipiul Câmpulung Moldovenesc și de 3,13 în comuna Sadova, date comunicate astăzi, ora 12:00, de Direcția de Sanatate Publică Suceava, prefectul Județului Suceava, Alexandru Moldovan, a convocat de urgență astăzi la ora 13:30, la sediul Palatului Administrativ, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Suceava, în vederea adoptării măsurilor suplimentare de prevenire a răspândirii riscului epidemiologic, prevăzute de Hotărârea Guvernului României nr. 856 din 14.10.2020, pentru cele 2 localități mai sus menționate. Prefectul județului solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară. stabilite de către specialiști. „Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită socială și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!”, a transmis Alexandru Moldovan.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Coronavirus Suceava: 1.116 cazuri în evoluție. Un singur pat disponibil la secţia ATI a Spitalului Judeţean
Coronavirus Suceava: 1.116 cazuri în evoluție. Un singur pat disponibil la secţia ATI a Spitalului Judeţean
oct. 19, 2020
TAGcoronavirus
Articolul anteriorBiroul electoral pentru Diaspora a definitivat candidaturile a opt partide şi doi candidaţi independenţi la alegerile parlamentare
Articolul următorTUIASI va realiza una dintre cele mai moderne și stabile rețele universitare de Internet wireless din țară