În ultimele 24 de ore, aproximativ 150 de efective de poliție, jandarmi, poliție locală si politie de frontiera cu sprijinul specialistilor din cadrul ISU, DSP, DSV si ITM, au organizat patru acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice, precum și mijloacele de transport în comun. În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 80 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 130 de mijloace de transport. Echipele de control au depistat 32 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu amenzi în valoare totală de 6.500 de lei. „Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur. Totodată, precizăm faptul că, nerespectarea măsurii de protecţie individuală de a purta masca de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, în spaţiile unde este obligatoriu, constituie contravenţie şi se sancţionează, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu amendă, de la 500 la 2.500 de lei.” transmit reprezentanții IPJ.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorPeste 4.000 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorBogdan Aurescu îi îndeamnă pe cei din diaspora să aleagă votul prin corespondență