full screen background image

Acţiuni pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infectării cu Covid 19

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea Instituției Prefectului, în perioada 10 – 11 octombrie, polițiștii din cadrul IPJ Suceava, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, I.S.C.T.R. și A.R.R. vor intensifica acțiunile de control pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă și limitărilor impuse prin Hotărârea nr. 40 a CJSU Suceava din data de 9 octombrie 2020. Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, IPJ Suceava pune la dispoziție un număr de telefon pe care pot fi trimise de către toți cei interesați, folosind aplicația Whatsapp, fotografii sau filmări ce pot surprinde acte de încălcare a legislației incidente prevenirii răspândirii SarsCov2. Acest număr este : 0752/240044. Echipele de polițiști aflate în teren se vor putea astfel deplasa imediat spre zonele sau locațiile indicate și vor putea fi dispuse măsuri conform celor constatate. Reamintim că în conformitate cu Hotărârea nr. 40 a CJSU Suceava din data de 09.10.2020, începându cu data de 10.10.2020, ora 08.00, pe raza municipiului Suceava, dar și în Siret, Bălcăuți, Calafindești, Fundu Moldovei, Grănicești, Ipotești, Pojorâta și Todirești se suspendă temporar activitatea cu publicul a operatorilor economici (restaurante, cafenele, etc.) care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare, alcoolice și nealcoolice în interiorul clădirilor. Măsurile au fost dispuse în aplicarea art. 6, pct. 1 Anexa 3 la HG 782/2020 și în corelare cu prevederile Legii 55/2020. În aceste condiții, poliţiştii fac un apel la managerii acestor unități economice să se conformeze și să se asigure că nu desfășoară astfel de activități în incinta spațiilor pe care le administrează. Peste 200 de polițiști vor fi în teren și vor efectua controale în special la localurile publice care au deschise terase, zonele centrelor comerciale, piețe, târguri dar și gările, autogările și mijloacele de transport în comun. Acțiunile se încadrează în măsurile dispuse la nivelul Ministerului Afacetilor Interne, prevenirea infectării cu Covid 19 fiind o prioritate națională ce presupune un mod de acțiune integrat al tuturor instituțiilor și entităților cu atribuții în domeniu dar și un grad crescut de responsabilitate socială. Acțiunile au în primul rând un rol de responsabilizare și conștientizare a cetățenilor cu privire la pericolele asociate nerespectării măsurilor de siguranță. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja sănătatea și viața, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19, se recomandă: – purtarea corectă a măştii de protecţie în spaţii închise, aruncarea acesteia după folosire într-un recipient de gunoi cu capac, urmată imediat de spălarea mâinilor cu apă şi săpun şi/sau dezinfectarea cu soluíi pe bază de alcool; – spălarea frecventă a mânilor cu apă şi săpun şi folosirea de soluţii dezinfectante pe bază de alcool; – păstrarea distanţei de cel putin 1,5 metri între persoane; – curăţarea periodică a suprafeţelor de contact (mânere, mese etc) cu soluţíe dezinfectantă; – în cazul apariţiei simptomatologiei specifice COVID-19, se va apela numărul unic de urgenţă 112; – consultarea periodică a site-urilor oficiale, în vederea informării asupra evoluţiei prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments