full screen background image

Mitropolitul Teofan: „Moldova trăieşte una dintre cele mai triste perioade din istoria sa”

Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, a declarat, joi, că decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să participe la evenimentele dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva este discriminatorie. El susţine că măsura, care a fost adoptată pentru prima dată în istorie, „încalcă numeroase prevederi legale şi principii internaţionale ce protejează libertatea de manifestare religioasă”. „Moldova trăieşte în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulţi semeni de-ai noştri sunt atinşi de noua epidemie se mai adaugă şi decizia autorităţilor de a interzice celor care nu au domiciliul în Iaşi să pătrundă în spaţiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicţia este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulţi reprezentanţi ai forţelor de ordine decât închinători. Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale şi principii internaţionale ce protejează libertatea de manifestare religioasă. Este o situaţie foarte greu de înţeles şi de acceptat. Credincioşii care vin în Iaşi cu diferite motive, la spital, la cumpărături, la instanţele judecătoreşti sau la locul de muncă, dacă nu au domiciliul în Iaşi, nu se pot închina la Sfânta Parascheva. Părinţii care sunt pentru câteva zile în vizită la copiii lor nu pot să-şi împlinească dorinţa închinării la sfintele moaşte, deşi au venit la Iaşi şi pentru aceasta. Nici studenţii şi elevii aflaţi în Iaşi care nu au încă viza de flotant nu se pot apropia de Catedrala Mitropolitană”, a afirmat mitropolitul Teofan. Înaltul prelat susţine, totodată, că „sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare şi de întărire”, iar acum au devenit „sursă de infectare”. „Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă aşa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare şi de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare. De şapte luni, Biserica s-a implicat cu toate forţele sale pentru ocrotirea sănătăţii oamenilor. Şi o va face în continuare. Credincioşii au suportat restricţii severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni”, a adăugat mitropolitul Moldovei. El şi-a cerut scuze faţă de preoţi şi credincioşi pentru situaţia creată şi a făcut un apel către preoţi să oficieze zilnic Sfânta Liturghie. „Îi rog pe preoţii şi credincioşii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, precum şi pe toţi închinătorii care obişnuiau să vină în această perioadă la sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioasei Parascheva să mă ierte pentru neputinţa de a le facilita accesul la închinare, după rânduiala Bisericii. Îi rog pe toţi să transforme această durere în vreme de pocăinţă, de rugăciune şi de fapte bune. Pe preoţi îi îndemn să slujească zilnic Sfânta Liturghie în această perioadă. În bisericile de parohie şi mănăstiri să se săvârşească slujba Paraclisului şi Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Psaltirea, mare izvor de mângâiere în vreme de încercare, să fie hrană sufletească pentru tot creştinul, mai ales în miez de noapte. Sărbătoarea Sfintei Parascheva să fie precedată şi urmată de câteva zile de post, dacă se poate, ajunare până la apusul soarelui din partea celor sănătoşi, precum şi de multe fapte de milostenie. Totul pentru ca Dumnezeu să-şi întoarcă privirea spre noi, Sfânta Parascheva să ne ierte, personalul medical să fie încurajat şi apreciat cum se cuvine, oamenii să împlinească ceea ce trebuie pentru ocrotirea sănătăţii lor şi a semenilor, iar autorităţile să aibă înţelepciunea unor decizii care să ţină cont şi de amploarea epidemiei, dar şi de faptul că există şi numeroase persoane în această ţară care au credinţă în Dumnezeu şi în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinţilor”, a conchis ÎPS Teofan.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments