Anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se pot închina doar ieşenii care au reşedinţa sau domiciliul în municipiul Iaşi, fiindu-le verificate buletinele în momentul în care vor să se aşeze la coadă, decizia a fost luată luni seară, 5 octombrie, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), la câteva zile după ce primii pelerinii trecuseră deja pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Totodată, pentru prima dată în ultimii mai bine de 30 de ani, sunt şanse ca racla cu moaştele sfinte să nu fie scoasă din Catedrala Mitropolitană decât dacă se face o aglomeraţie foarte mare de persoane, care să nu poată fi gestionată de circuitele din curtea Mitropoliei. Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi delimitată, în premieră în acest an, astfel încât pelerinii nu vor avea acces şi nu o vor putea atinge. Acest lucru nu a fost respectat în primele zile ale lunii, când şi-au făcut apariţia primii pelerini, care au atins şi pupat racla cu moaştele sfinte. Până miercuri, 7 octombrie, pe la racla cu moaştele sfinte au trecut deja sute de pelerini, mulţi nu aveau domiciliul în Iaşi. De exemplu, marţi, 6 octombrie, la coada de pelerini se afla un grup de 9 persoane din Galaţi, veniseră la Iaşi cu trenul. Reporterul „VIVA FM” a stat de vorbă marţi, 6 octombrie, cu câţiva pelerini. Întregul vox poate fi urmărit mai jos:
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași VIDEO | Ce spun pelerinii care au venit la Iaşi, la Sf. Parascheva, în ciuda interdicţiilor
VIDEO | Ce spun pelerinii care au venit la Iaşi, la Sf. Parascheva, în ciuda interdicţiilor
oct. 07, 2020
Articolul anteriorAl doilea seminar din cadrul proiectului IMPULS a avut loc la Iași
Articolul următorAudio: GDPR Info, cu Cătălina Lungu - o rubrică despre oameni, zilnic, la VIVA FM