full screen background image

Federovici: „Le mulțumesc tuturor botoșănenilor pentru încrederea acordată! PSD va colabora cu ALDE pentru implementarea tuturor programele de dezvoltare a județului”

Noul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că s-au finalizat discuțiile pentru stabilirea majorității, astfel că PSD, care a câștigat 16 consilieri județeni va colabora cu ALDE, care a ieșit pe locul trei la nivel de județ, cu 3 consilieri județeni. Propunerea ALDE pentru vicepreședinte al Consiliului Județean este Bogdan Dăscălescu. „Vreau să le mulțumesc tuturor botoșănenilor, atât celor care ne-au acordat încrederea lor, cât și celor care au votat alte partide. O dată cu finalizarea campaniei electorale, cred că a venit timpul să punem capăt luptei politice și să ne concentrăm pe interesul fiecărui botoșănean. Mesajul meu pentru toate formațiunile politice din Botoșani este următorul: Haideți să punem capăt disputelor și să lucrăm pentru botoșănenii noștri! În fond toți am primit voturi de la ei și toți avem datoria să-i reprezentăm. Așadar, ușile PSD sunt deschise pentru oricine vrea să vină să muncească pentru județul nostru. Eu, alături de colegii mei social-democrați din Consiliul Județean voi pune în aplicare toate punctele din programul pe care l-am prezentat botoșănenilor”, a declarat Doina Federovici. Măsurile privind creșterea accesului și îmbunătățirea condițiilor de sănătate și educație, modernizarea infrastructurii rutiere și extinderea rețelelor de utilități publice, atragerea investitorilor pentru crearea de locuri de muncă bine plătite reprezintă principalele priorități ale Doinei Federovici la Consiliul Județean Botoșani. „Avem 4 ani în față, 4 ani de muncă, 4 ani în care județul nostru trebuie să se dezvolte. Chiar în timpul precampaniei noastre au venit mulți oameni competenți în partidul nostru, care cred în proiectele și în modul nostru de a face politică. Au venit medici, profesori, artiști, ingineri, oameni din toate profesiile din toate zonele județului. Îi invit pe toți cetățenii care vor să contribuie la dezvoltarea județului nostru să ni se alăture și am convingerea că împreună vom putea face lucruri bune în Botoșani. Fiecare botoșănean contează! Siguranța unui trai mai bun pentru fiecare locuitor al județului Botoșani este angajamentul nostru”, a subliniat Doina Federovici.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments