full screen background image

BECJ: PSD a câștigat 43 de primării în județul Botoșani

Biroul Electoral de Circumscripție Județean Botoșani informează că, în urma finalizării, procedurii de centralizare a proceselor verbale privind numărarea voturilor la alegerile locale din 27 septembrie în cele 427 de secții de votare din județul Botoșani, Partidul Social Democrat a obținut 43 din totalul celor 78 de mandate de primar. De asemenea, Partidul Național Liberal a câștigat 28 de mandate de primar. Partidul Pro România a câștigat alegerile în două unități administrativ teritoriale, în timp ce Partidul Alianța Liberalilor și Democraților- ALDE și Alianța USR- PLUS au obținut câte un mandat de primar. Doi candidați independenți, unul în comuna Concești, iar celălalt în comuna Suharău, au obținut, la rândul lor, mandate de primar. În aceea ce privește repartizarea mandatelor de consilier local, 445 de mandate au revenit Partidului Social Democrat, 364 Partidului Național Liberal, 79 Alianței Liberalilor și Democraților- ALDE, 57 Partidului Pro România, 31 Partidului Mișcarea Populară, 14 Alianței USR PLUS, cinci Partidului Ecologist Român, câte două Partidului Dreapta Liberală și Asociației Partida Romilor „Pro- Europa”, iar câte unul Partidului România Mare, Partidului România Verde, Uniunii Ucrainenilor din România, Partidului Uniunea Salvați România, Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate, dar și Partidului Național Țărănesc Creștin- Democrat.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments