full screen background image

În acest an, șapte persoane au sfârșit tragic din cauza intoxicației cu monoxid de carbon, în zona de activitate Delgaz Grid

Tragediile au fost cauzate de folosirea aragazului ca sursă de încălzire, de coșurile de fum înfundate sau de racorduri neetanșe la sistemul de evacuare a gazelor arse al centralelor termice și al sobelor; 8 din cele 11 incidente înregistrate s-au petrecut în sezonul rece; Intoxicația cu monoxid de carbon se manifestă prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap și poate deveni fatală în timpul somnului. Un număr de șapte persoane și-au pierdut viața din cauza intoxicației cu monoxid de carbon și alte 17 au fost afectate, urmare a celor 11 incidente petrecute, de la începutul anului până în prezent, în județele Sibiu, Mureș, Caraș Severin, Maramureș, Hunedoara și Timiș.   Incidența cea mai mare a cazurilor s-a înregistrat în sezonul rece, în timpul funcționării instalațiilor de încăzire cu gaze naturale. Astfel, 8 din cele 11 incidente din aria de activitatea a Delgaz Grid s-au petrecut în primele trei luni ale acestui an, cauzele principale fiind folosirea aragazului ca sursă de încălzire, racordurile neetanșe la sistemul de evacuare a gazelor arse al centralelor termice și al sobelor, coșuri de fum colmatate sau defecțiuni la sobe (plite crăpate, sobe de teracotă neetanșe).   “Sunt șapte oameni a căror viață s-a sfârșit tragic, numai în acest an și alte zeci care suferă că și-au pierdut copii, părinți, frați sau bunici. De multe ori lăsăm lucrurile la voia întâmplării, în ideea că se poate și așa. Stă în puterea noastră să prevenim astfel de situații și de aceea pregătirea pentru sezonul rece trebuie să înceapă de pe acum. E nevoie de verificarea centralelor, a sobelor și a coșurilor de fum și toate acestea trebuie făcute de specialiști”, spune Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.   Putem preveni cu ușurință intoxicațiile cu monoxid de carbon și pentru aceasta este nevoie de verificarea periodică a sistemelor de evacuare a gazelor arse.   În blocuri de locuințe trebuie să ne asigurăm că apartamentele au în bucătării, unde sunt instalate mașini de gătit, tip aragaz, canale sau grile de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere spre exterior şi să verificăm dacă aceste goluri nu sunt obturate, iar în cazul în care observăm probleme, să le remediem cu specialişti autorizaţi.   La case trebuie să verificăm coşurile de fum şi hornurile. Acestea trebuie curăţate de cel puţin două ori pe an, recomandat o dată înainte de începerea sezonului rece, numai de către persoane autorizate. Totodată, trebuie să verificăm şi îmbinările între aparatele de încălzire şi coşurile de evacuare, deseori fiind necesară refacerea acestor îmbinări dacă sunt afumate. Nu mai puţin importante sunt garniturile de etanşare de la focare, care trebuie schimbate periodic, deoarece trebuie să reziste la temperaturi ridicate. Nu trebuie să uităm de aragazuri, care trebuie supravegheate în timp ce preparăm hrana, existând riscul ca acestea să se stingă provocând în acest fel acumulări de gaze. De asemenea, aragazurile nu trebuie utilizate pentru încălzirea locuinţei. Să nu lăsăm copiii nesupravegheați în încăperi în care sunt mijloace de încălzire în funcțiune. Recomandarea este să avem în locuinţe montate detectoare de monoxid de carbon, care emit semnale sonore şi ne avertizează cu privire la eventuale riscuri legate de intoxicațiile cu monoxid de carbon.   Monoxidul de carbon nu are culoare și miros, ceea ce îl face foarte greu de depistat și odată acumulat în încăpere devine periculos. Simptomele intoxicaţiei depind de concentrația monoxidului de carbon şi de durata expunerii și se manifestă prin greaţă, ameţeli şi dureri de cap. De aceea, trebuie să scoatem victimele la aer curat, să aerisim încăperile şi să contactăm serviciul medical de urgenţă.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments