Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, vă invită să participați la un spectacol inedit, „Noaptea arabă” – spectacol lectură, realizat de tânărul regizor Zalán Zakariás, care va avea loc joi, 24 septembrie și vineri, 25 septembrie, de la ora 18:00, în curtea Hanului Domnesc. Textul este semnat de Roland Schimmelpfennig, un autor dramatic foarte interesant, cunoscut publicului pentru texte precum: Dragonul de Aur, Push up 1-3, sau Femeia dinainte. Roland Schimmelpfennig (născut în 1967 la Göttingen) este una dintre cele mai prolifice voci din dramaturgia contemporană europeană. Piesele sale: Cu multă vreme în urmă, în mai, Noaptea arabă, Înainte/După, Copilul zburător, Aici și acum, Albina din capul meu au fost traduse cu succes în peste 40 de țări și au fost montate pe numeroase scene, în toate colțurile lumii. Cu un portofoliu impresionant de premii – Premiul Nestroy Theater (Austria), Premiul de dramaturgie al festivalului de la Mülheim – Roland Schimmelpfennig este cu siguranță unul dintre cei mai inovatori autori contemporani, aflat într-o continuă căutare de forme dramatice inedite și originale. „Noaptea arabă”, textul reputatului dramaturg, este tradus în limba română de Victor Scoradeț. Traducător, critic de teatru, mediator cultural, Victor Scoradeţ este o personalitate importantă a vieţii teatrale din România. După încheierea studiilor, Victor Scoradeț a devenit profesor. Aflând întâmplător că ziarul Neuer Weg este în căutare de colaboratori, a profitat de ocazie și a părăsit postul de profesor. În timpul activității sale de redactor la Neuer Weg, a făcut cunoștință cu publicația germană de specialitate Theater heute (Teatrul azi), fapt care i-a trezit interesul pentru teatru. A tradus în limba română autori ca Frank Wedekind, Georg Büchner, Arthur Schnitzler, Peter Weiss, Bertolt Brecht și Marius von Mayenburg. În 2009, a primit Medalia Goethe, pentru traducerile de piese de teatru contemporan din limba germană și pentru implicarea sa în montarea acestora în România, iar în 2014 i s-a decernat Crucea de merit cu bandă în ordin de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania. Spectacolul lectură „Noaptea arabă” este un concept al regizorului Zalán Zakariás, cu care teatrul sucevean are o frumoasă colaborare. Dintre spectacolele care poartă semnătura acestuia amintim: „Procesul comunismului prin teatru” – spectacol-lectură desfășurat anul trecut în luna decembrie cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea comunismului în România, și spectacolul „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” de Federico García Lorca, a cărui premieră a avut loc în luna iulie a acestui an. În perioada 2017 – 2019, Zalán Zakariás a fost Director artistic la Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, iar în prezent este angajat ca regizor la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe. Din întregul portofoliu de spectacole montate de Zalán Zakariás menționăm doar câteva: „Ioana D’arc” la Opera Maghiară din Cluj (2013), „Testosteron” la Godot Café – Teatru (2014), „Revizorul” la Teatrul Tineretului Piatra Neamț (2017), „Occident Express” la Teatrul Szigligeti Oradea (2019), „Cartoforii/Jucătorii de cărți” la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe (2020). Despre spectacolul-lectură „Noaptea arabă”, managerul teatrului sucevean, Carmen Veronica Steiciuc, spune: „Spectacolele-lectură au un farmec aparte. Ele invită spectatorii la reverie, chiar îi provoacă la un exercițiu regizoral, un exercițiu de imaginație pentru o montare proprie a textului audiat. O interpretare unică, personală, care practic introduce spectatorul în poveste într-o manieră frumoasă. Pentru că, există o diferență între o piesă de teatru și spectacolul montat într-o anume viziune regizorală, care diferă, la rândul ei, în funcție de regizorul care construiește spectacolul. În cazul spectacolului-lectură, spectatorul are privilegiul de a-și forma propria viziune asupra textului. În același timp, abordarea textelor literare prin joc teatral dă posibilitatea spectatorului să descopere forța seducătoare a unei piese, să își dezvolte gradul de aprofundare a povestirii, de înțelegere a textului înainte de a fi montat pe scenă, iar în final, de receptivitate a mesajului transmis. Am ales de această dată să facem o serie de spectacole-lectură cu textul Noaptea arabă de Roland Schimmelpfennig, invitând spectatorii la o călătorie în spațiul oniric în care personajele se întâlnesc în mod ciudat, urmând ca, în această toamnă, să montăm spectacolul pe scenă.” „Noaptea arabă”, poate fi considerat un basm dramatic, fapt ce reiese chiar din titlu. La începutul poveștii, nimic nu ne semnalizează întâmplările ieșite din comun care vor urma. Acțiunea se petrece în Germania, într-un bloc cu zece etaje, unde locuiesc oameni modeşti ce provin din culturi diferite de pe tot globul pământesc. Hans Lohmeier inspectează blocul de zece etaje pe care-l administrează deoarece sunt probleme cu apa care nu mai ajunge la ultimele trei etaje. Franziska Dehke locuiește la etajul șapte și obișnuiește să se relaxeze mai mult timp la duș; la etajul șapte apa curge fără probleme. Colega ei de apartament, Fatima Mansur sosește și ea de la muncă. În ziua care tocmai se sfârșește Franziska este atât de epuizată, încât nu mai știe nimic din ce i s-a-ntâmplat. Pentru a afla continuarea poveștii, vă invităm, cu drag, la teatru! Regia artistică: Zalán Zakariás Autor: Roland Schimmelpfennig Traducere: Victor Scoradeț Regia tehnică: Sebastian Rațiu Distribuția: Răzvan Bănuț, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Respectarea condițiilor de distanțare socială impuse de reglementările în vigoare și purtarea măștii sunt obligatorii!
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava „Noaptea arabă” – spectacol lectură al Teatrului „Matei Vişniec” Suceava, joi şi vineri, la Hanul Domnesc
„Noaptea arabă” – spectacol lectură al Teatrului „Matei Vişniec” Suceava, joi şi vineri, la Hanul Domnesc
sept. 23, 2020
Articolul anteriorAPIA Neamţ anunţă că primește cereri de despăguniri la centrele locale
Articolul următor9 autospeciale noi vor fi utilizate de structurile operative ale Inspectoratului de Jandarmi Neamț