full screen background image

VIDEO/ Klaus Iohannis: “Începutul anul școlar a fost un succes”

Preşedintele Klaus Iohannis apreciază că începutul noului an şcolar, în condiţii de pandemie, ” a fost un succes în aceste condiţii extrem de dificile de pandemie, în condiţiile în care, din păcate, nu toate şcolile au problemele rezolvate. Totuşi, dacă ţinem cont de întreg ansamblul, de zecile de mii de situaţii care s-au rezolvat, atunci putem să spunem că începutul acestui an şcolar a fost unul bun, cu toate că suntem în plină pandemie”, a afirmat şeful statului, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Cotroceni. El a vorbit de necesitatea ca autorităţile locale să fie sesizate atunci când nu există condiţii potrivite pentru educaţie și a spus că testarea în masă a profesorilor nu este recomandată de OMS. „La nivelul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii nu există un consens pentru testarea în masă a profesorilor. Iar acolo unde s-au făcut testări, s-au făcut. Şi asta este şi recomandarea OMS, acolo unde sunt focare, este foarte utilă testarea tuturor cadrelor didactice, poate şi a elevilor dintr-o şcoală. Au existat şi câteva testări cu un număr mare de persoane, dar care s-au făcut pentru a verifica câţi oameni au avut această boală. Deci, testarea în masă a profesorilor nu este recomandată şi nu s-a făcut nicăieri”, a mai spus Iohannis.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments