La Iaşi, 130 de mii de elevi au păşit în noul an de învăţământ, Iaşul fiind judeţul cu cea mai mare populaţie şcolară din România. Doar şapte şcoli au început cursurile în scenariul roşu, toate sunt din comuna Bivolari. La nivelul județului Iași, toate cele 602 şcoli au început astăzi, 14 septembrie, noul an şcolar, aproape 60% dintre acestea aflându-se în scenariul verde. Astfel, toţi elevii din aceste şcoli vor merge fizic la şcoală. Viața de elev, între tablete și toalete în curtea școlii Școli funcționale, dar cu toaletele în curte. Acesta este peisajul în multe sate din Iași, ca și în multe alte colțuri de țară. Un an care se anunță a fi, cel puțin teoretic, altfel. Dacă la școlile din municipiu lucrurile sunt destul de clare, directorii școlilor din zonele rurale încă au întrebări la care nu au primit răspunsuri. Nu au primit măști, nici dezinfectant. „Trebuia să mai facem lucrări la terenul acesta de sport, dar am dat toți banii pe măști și dezinfectant. Va trebui să le dăm elevilor câte două măști pe zi. Mulți nu vor avea, așa că nu putem să-i trimitem acasă”, spune Gigi Vitel, directorul Școlii Gimnaziale „Axinte Uricariul” din Scânteia. Toate clasele din această școală au fost pregătite pentru venirea elevilor, băncile sunt așezate la distanța recomandată de autorități, intrarea în curtea școlii s-a făcut fără părinți sau flori. Nu a lipsit nici discursul directorului, discurs care a fost rostit la microfon, prin intermediul postului de radio al școlii. Cu detalii vine Gigi Vitel, directorul Școlii Gimnaziale „Axinte Uricariul” din Scânteia: La o primă vedere, lucrurile stau bine la școala din Scânteia: digitalizarea e la ea acasă, sunt televizoare pe holurile școlii, sistem video, alarmă și câte o tabletă în fiecare sală de clasă. În contrast cu această lume a digitalului se află o clădire mică, așezată în colțul din spate al curții unității de învățământ. Aceasta va folosi drept toaletă. Și nu seamănă deloc cu una modernă. Astfel, în anul școlar 2020-2021, dascălii vor folosi tabletele promise de stat, iar elevii sunt nevoiți să folosească aceeași toaletă din curte. Directorul școlii spune că tot ce a reușit să facă a fost din fondurile școlii, din finanțarea pe elev, dar treaba cu toaleta depășește bugetul școlii. „Avem wc în curte din păcate. L-am modernizat așa cum am putut. Am pus lavoare în fiecare cabină. Cu apa…am încercat să mă descurc cu angajații școlii. Am făcut un fel de cișmea la fântână. Am pus un hidrofor. Școala nu aduce voturi, așa e specificul local de aici. Asta e problema aici. În rest, am colaborat foarte bine cu Primăria, dar totul până la baie”, a spus directorul școlii din Scânteia. Situația acestei școli nu este singulară. Potrivit unui raport emis în 2019 de Inspectorat Școlar Județean Iași, la nivelul judeţului, din 606 unităţi de învăţământ 400 au grupuri sanitare interioare, 107 în exterior, dar racordate la apă şi canalizare sau fosă septică, iar 99 de unităţi au grupuri sanitare exterioare fără apă sau canalizare. Purtătorul de cuvânt a I.S.J. Iași a declarat pentru postul nostru de radio că în anul școlar 2019-2020 au fost alocate fonduri în vederea realizării lucrărilor de investiţii necesare aducerii grupurilor sanitare la standardele în vigoare de care beneficiază 53 unităţi de învăţământ.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași AUDIO | FOTO Elevii ieșeni au pășit în noul an școlar. Unii vor fi nevoiți să folosească toaletele din curtea școlii, vechi de zeci de ani
AUDIO | FOTO Elevii ieșeni au pășit în noul an școlar. Unii vor fi nevoiți să folosească toaletele din curtea școlii, vechi de zeci de ani
sept. 14, 2020
TAGaudio
Articolul anterior692 de cazuri noi de COVID-19. Numărul total a ajuns la 104.187 / 22 de persoane au decedat, bilanţul ajungând la 4.185
Articolul următorReparații și restricții de circulație pe strada Argeș din Iași