full screen background image

În plină pandemie, locuitorii unor comune din judeţul Iaşi primesc apă potabilă cu porţia

Rezervoarele de apă din Iaşi se epuizează cu rapiditate în această perioadă a anului. Din acest motiv, în plină pandemie de coronavirus, ApaVital furnizează apă potabilă doar dimineaţa şi seara, pentru a reface rezervoarele din mai multe zone ale judeţului Iaşi. Astfel, locuitorii unor comune din judeţ primesc apă potabilă cu porţia. Operatorul ApaVital furnizează, în perioada 1 – 30 septembrie, apă potabilă după un program strict, doar câteva ore pe zi în mai multe localităţi, în special celor din nord-estul judeţului Iaşi, lista acestora a crescut. Târgu Frumos, Poieni, Tomeşti (parţial, la etajele superioare ale blocurilor), Popricani, Ciurea şi Moşna întregesc lista localităţilor cu probleme, iar criza apei s-a extins şi dincolo de Prut, în Moldova existând localităţi fără apă suficientă. De asemenea, în vederea refacerii rezervelor de apă potabilă în rezervoarele Hârlău, Scobinţi, Sticlăria, Cotnari, Horodiştea, Hodora, Iosupeni, Bahlui şi Deleni, în perioada 1 – 30 septembrie, ApaVital se află în situaţia de a furniza apă potabilă după program zilnic, în intervalul orar 07.00 – 09.00 şi 19.00-21.00, către utilizatorii din aceste localităţi. „ApaVital reaminteşte utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creştere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăţi în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal”, spun reprezentanţii ApaVital. Locuitorii acestor comune se plâng de situaţia creată de lipsa apei, mai ales că ne aflăm în plină pandemie de coronavirus. Soluţia propusă de ApaVital: rezerve de apă potabilă. „În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informaţii suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969”, se arată într-o postare pe Facebook a ApaVital.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments