Atacantul Dzenan Zajmovic a semnat, astăzi, contractul cu CSM Politehnica Iași. Jucătorul cu o talie impresionantă, 1.90m, și-a dat acordul să evolueze la gruparea din Copou în actualul sezon, cu posibilitatea de a prelungi înțelegerea pentru încă un an. Dzenan Zajmovic s-a născut la data de 11 noiembrie 1994 la Antwerpen, în Belgia. Tot acolo a început fotbalul la vârsta de 10 ani. După 6 ani s-a mutat in Bosnia-Herțegovina, unde a evoluat în echipa de tineret a celor de la Zeljeznicar. La seniori a debutat la clubul croat Lokomotiva Zagreb cănd încă nu împlinise 19 ani. Au urmat evoluții pentru Travnik, în Bosnia, apoi o revenire la Zeljeznicar, formație cu care a câștigat Cupa. A bifat 4 prezențe în calificările Europa League și a marcat un gol.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorRestaurantele din comuna Bodești rămân închise încă două săptămâni
Articolul următorConcurs pentru funcţia de manager al spitalului din Târgu Neamţ pe 23 septembrie