full screen background image

Continuă toaletarea arborilor din municipiul Iași

SC Servicii Publice Iași (SPI) SA continuă toaletarea arborilor din municipiul Iași. Vineri, 21 august, angajații municipalității vor acționa în zonele aliniamentelor de pe străzile Sărărie (nr. 33), Tabacului (nr. 1C și 1D), Gării (nr. 8 și 15), Grădinari (nr. 5, 7, 9, 11 și 13), Arcu (nr. 71), Vasile Lupu (nr. 115) și Stejar (nr. 13B și 78), șoseaua Arcu (nr. 3), bulevardul Metalurgiei, din parcul Nicolina, din zona grădinițelor PP3, PP9 și PP 26, respectiv din parcurile de joacă. Echipele SPI au programate intervenții în urma solicitărilor unor persoane fizice și agenți economici, precum și ale Asociației de Proprietari bl. D12-14 și Asociației de Proprietari Canta – Păcurari. Potrivit reprezetanților Primăriei Iași, angajații municipalității vor face lucrări de eliminare a ramurilor uscate și lucrări de toaletare în verde în vederea formării și echilibrării arborilor (toate lucrările prevăd îndepărtarea a maxim 25% din coroana arborilor). Prin aceste acțiuni se încearcă și îndepărtarea vegetației care obturează vizibilitatea semnelor de circulație. Concret, ramurile uscate vor fi tăiate de la bază, iar cele verzi vor fi scurtate cu maxim 25% din lungime. Tăieturile vor fi făcute oblic și vor fi sigilate cu vopsea ecologică pentru a preîntâmpina apariția dăunătorilor și uscarea arborilor. Toaletările se fac cu ajutorul platformelor cu braț ridicător, cu motofierăstraie și cu alpiniști utilitari, iar crengile rezultate vor fi transportate în depozitul SPI cu autobasculante. În situația în care apar urgențe (ramuri rupte, arbori înclinați / rupți / putrezi / cu pericol de prăbușire), echipele SPI vor acționa în vederea eliminării pericolului.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments