Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Siret au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de peste 87.000 de euro, care figurează ca fiind căutat de către autoritățile din Polonia, din data de 26 iunie 2020. Sâmbătă, 15 august, în jurul orei 21.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetatean polonez, în vârstă de 49 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes Benz, an fabricaţie 2018, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Poloniei. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind „bun căutat pentru confiscare în cadrul unei proceduri judiciare”, alertă introdusă de autoritățile din Polonia, în data de 26 iunie 2020. Autoturismul Mercedes Benz, în valoare de 418.300 de lei (peste 87.000 de euro), a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Mercedes în valoare de 87.000 de euro, căutat de autoritățile din Polonia, descoperit în Vama Siret
Mercedes în valoare de 87.000 de euro, căutat de autoritățile din Polonia, descoperit în Vama Siret
aug. 16, 2020
Articolul anterior1.087 de cazuri noi de COVID-19
Articolul următorPSD va depune amendamente la proiectul de lege privind rectificarea bugetară