Politehnica Iași a reușit o victorie mare aseară, pe o furtună puternică, în Copou, în fața fostului tehnician, Mihai Teja. Alb-albaștrii au câștigat cu 2-1 un meci pe care ar fi putut să scrie ”Liga 2”, în cazul în care echipa din Copou ar mai fi pierdut puncte. “Ne-a purtat noroc furtuna. E o victorie muncită, meritată. În afară de goluri, am mai avut șanse și eu cred că a fost cel mai bun joc al nostru de acasă. Acum pot să spun că datorită portarului am câștigat acest meci. Cele două puncte au fost scoase de Teo. Îmi pare rău că nu am fost inspirat și să-i fi dat mai multe șanse și lui Teo. Pentru noi urmează mai ales meciul de duminică, cu Chindia, că trebuie neapărat să câștigăm și să încercăm să ne îndeplinim obiectivul. Normal că e atmosfera mai bună, dar mai avem, trebuie să rămânem concentrați pentru că ați văzut, când e un singur meci, clar că și ei vin la victorie, clar că nu mai e nevoie de un meci egal, ci de victorie. Azi am forțat puțin și am câștigat”, a spus Mircea Rednic. Pentru Politehnica urmează o nouă finală, în compania formației Chindia Târgoviște, duminică, tot în Copou. foto: Politehnica Iași
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Victorie în prima finală pentru salvarea de la retrogradare. Rednic: ”Am câștigat datorită portarului”
Victorie în prima finală pentru salvarea de la retrogradare. Rednic: ”Am câștigat datorită portarului”
iul. 31, 2020
Articolul anteriorCurtea de Apel București a amânat pronunțarea sentinței definitive pentru Gheorghe Nichita
Articolul următorVIDEO. Primarul Mihai Chirica, în direct la #DiminețiAnimate