La proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 29 iulie, în cele trei de centre de examen organizate la nivelul județului Iași, s-au prezentat 1393 de candidaţi (87,39%) din cele 1594 de cadre didactice înscrise. Din promoţia de absolvenţi ai anului 2020, au fost înscriși 160 de candidaţi. 72 dintre aceștia s-au retras din motive personale sau medicale, iar în centrele organizate la Iași, niciun candidat nu a fost eliminat din examen. De asemenea, nu s-au înregistrat cazuri de candidați sau membri ai comisiei cu temperatura peste 37.3 grade Celsius. Subiectele și baremele de corectare au fost publicate pe site-ul dedidcat, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 – 14 august.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Inspectoratul Școlar Județean: 72 de candidați s-au retras din concursul pentru titularizare, la Iași
Inspectoratul Școlar Județean: 72 de candidați s-au retras din concursul pentru titularizare, la Iași
iul. 29, 2020
Articolul anteriorPersoanele cu dizabilităţi pot lucra din nou în unităţi protejate. Victorie semnalată de deputatul Petru Movilă
Articolul următorMuzeul „Ştefan Luchian” din Ştefăneşti, redeschis în septembrie