full screen background image

IGPR: Peste 700 de controale efectuate pentru protejarea fondului forestier

Peste 700 de controale au fost efectuate în ultimele zile pentru protejarea fondului forestier. Informația a fost transmisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române. În perioada 10 – 16 iulie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, poliţiştii au desfăşurat 749 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos. Astfel, au fost controlate  247 de obiective cum sunt exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare şi ocoale silvice. Pentru neregulile constatate în domeniul silvic au fost înregistrate 62 de dosare penale, în care sunt cercetate 52 de persoane şi au fost aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 – Legea contravenţiilor silvice, în valoare de 255.000 de lei. Totodată, au fost confiscaţi aproape 1.600 metri cubi de lemn fără documente legale, în valoare de aproape 480.000 de lei și au fost înregistrate 24 de apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 20 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments