full screen background image

Iași: Continuă lucrările de modernizare a căii de rulare a tramvaielor de pe bulevardul Tudor Vladimirescu

Continuă lucrările de modernizare a căii de rulare a tramvaielor de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, între Bucșinescu și Leroy Merlin. Lucrările de reabilitare a tronsonului liniei de tramvai cuprind următoarele activități: execuția lucrărilor de construcții și instalații aferente liniei de tramvai pe traseul Bucșinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului (lungime: 2.444 metri – cale simplă de rulare), reabilitarea celor două peroane din stația Tudor Vladimirescu, reabilitarea podului Tudor Vladimirescu (suprafață: 1.196 metri pătrați) și construirea a două stații de tramvai. Pentru prima dată în Iași va fi introdusă o bandă dedicată pentru tramvai care va fi delimitată fizic în teren cu butoni stradali solari, care nu vor împiedica depășirea în caz de urgență. Această soluție tehnică ar putea aplicată și la alte tronsoane de tramvai care urmează să fie reabilitate: zona Târgu Cucu – Cinci Drumuri, Podu Roș – Țesătura și Doi Băieți – Dancu. Proiectul general include și achiziționarea a șapte tramvaie. Valoarea totală a proiectului este 114,197,308.33 lei (aproape 24 de milioane de euro) și este asigurată prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments